DOSARUL MICROSOFT 2: ALEXANDRU ATHANASIU, sub urmarire penala! Reactia fostului ministru

SILVIU HOTARAN, fost director Microsoft pentru Romania, este suspectat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) de dare de mita pentru contracte incheiate cu statul, informeaza postul de televiziune Digi 24.  

UPDATE 3: Fostul ministru al Educatiei ALEXANDRU ATHANASIU a fost pus sub urmarire penala pentru abuz in serviciu de catre DNA in dosarul MICROSOFT 2, in timp ce fostul sef al Fujitsu Romania Claudiu Florica a fost pus sub control judiciar.

Intrebat, luni, la iesirea de la DNA, daca a fost pus sub urmarire penala pentru abuz in serviciu, ALEXANDRU ATHANASIU a raspuns pozitiv. Fostul ministru al Educatiei a avut si un mesaj pentru Claudiu Florica, chemat si el de procurori pentru a fi audiat in dosar. Procurorii DNA sustin ca afacerea Microsoft ar fi fost gandita de Claudiu Florica si ca politicienii ar fi fost cumparati pentru a incheia si derula contractul pagubos.

“Eu am zis sa il bata Dumnezeu ca nu e normal ca cei care au furat din banul public enorm sa rada de fraieri ca mine care pe buna dreptate trebuie sa dea acum explicatii. Nu s-a stabilit inca un prejudiciu. Nu s-a stabilit inca cine ma va insoti in aceasta lista. Nu cred ca un ministru trebuie sa stie cate suruburi sunt intr-un agregat atat timp cat exista sectii de specialitate. Mi-a spus procurorul sa aduc probe in apararea mea. M-a intrebat si procurorul daca nu ii pot face un listing (cu cine a luat mita – n.red.) Eu nu sunt un om mizerabil, nu denunt”, a mai declarat ALEXANDRU ATHANASIU.

UPDATE 2: Fostul ministru al Educatiei ALEXANDRU ATHANASIU s-a prezentat, luni, la sediul DNA pentru a fi audiat de procurori in dosarul Microsoft 2. Potrivit unor surse citate de Agerpres, in acelasi dosar este pus sub invinuire si OVIDIU ARTOPOLESCU, fost general manager la Microsoft.

UPDATE 1: Fostul director al companiei Microsoft SILVIU HOTARAN a fost luni la DNA pentru a fi pus sub acuzare in dosarul “Microsoft 2”, el declarand, dupa ce a fost audiat de anchetatori, ca nu a dat si nu a luat niciodata spaga, informeaza News.ro.

“Toata viata mea am trait si am promovat niste valori legate de etica si moralitate. Nu am dat si nu am luat spaga niciodata, nu am conturi”, a spus SILVIU HOTARAN, la iesirea de la Directia Nationala Anticoruptie.  

Potrivit unor surse judiciare, SILVIU HOTARAN a fost citat pentru a fi anuntat ca a fost pus sub acuzare in dosarul “Microsoft 2”. Sursele citate au precizat ca la DNA a fost citat luni si Claudiu Florica, fostul sef al companiei Fujitsu in Romania. 

STIRE INITIALA

Potrivit sursei citate, SILVIU HOTARAN a stat lui o ora si jumatate la intalnirea cu procurorii, acestia acuzand nereguli la contracte incheiate in 2004 si reinnoite in 2009.  

Vom reveni cu amanunte.

Sursa foto: jurnalul