Fostul director CFR, MIHAI NECOLAICIUC, acuzat de MARTURIE MINCINOASA. UPDATE

Fostul director al CFR MIHAI NECOLAICIUC este audiat luni dimineata la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), insa nu se stie, deocamdata, in ce calitate a fost chemat acolo, transmit televiziunile de stiri.

UPDATE 12.20: Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de suspectul NECOLAICIUC MIHAI, fost director general al CNCFR SA, sub aspectul infractiunilor de MARTURIE MINCINOASA si FAVORIZAREA FAPTUITORULUI.

Ordonanta procurorilor DNA: „Necolaiciuc Mihai a fost audiat in calitate de martor, in ziua de 05 aprilie 2016, in dosarul 35211/3/2015 al Tribunalului Bucuresti.

In aceasta imprejurare, suspectul Necolaiciuc Mihai a prezentat declaratii care contravin probelor administrate in cauza, contravin propriilor declaratii date in cursul urmaririi penale si aspectelor pe care acesta le cunostea.

Necolaiciuc Mihai, suspect in prezenta cauza, a avut o atitudine omisiva de ascundere, de trecere sub tacere a faptelor cu caracter esential, cu eficienta probatorie, concludente si pertinente in cercetarea si solutionarea cauzei, cu scopul vadit de a ingreuna aflarea adevarului, tragerea la raspundere penala, de a induce in eroare instanta de judecata, imprejurari de natura a usura situatia juridica a inculpatilor cercetati in dosarul aflat pe rolul instantei anterior amintite”.

Pe 3 iunie 2015, MIHAI NECOLAICIUC a fost condamnat de Judecatoria Sectorului 1 la zece ani inchisoare pentru ABUZ in SERVIICIU si utilizare a creditelor in alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane euro.

MIHAI NECOLAICIUC mai are la activ o condamnare definitiva de 4 ani si sase luni inchisoare, data in octombrie 2014 de Curtea de Apel Bucuresti, pentru savarsirea infractiunii de utilizare in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice.

In acest al doilea dosar, MIHAI NECOLAICIUC a fost ELIBERAT CONDITIONAT pe 17 iulie, dupa noua luni de detentie, deoarece din pedeapsa i s-a scazut perioada petrecuta in arest preventiv, respectiv iunie 2009 – octombrie 2011.

Sursa foto: gandul