Franța. Accident de autocar soldat cu 33 de răniţi, printre care și români

Treizeci şi trei de persoane au fost rănite – dintre care patru grav – duminică pe o autostradă din nordul Franţei într-un accident în care a fost implicat un autocar care asigura legătura Paris-Londra, au anunţat autorităţile regionale franceze, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit dpa, care citează prefectura regională, printre pasageri se aflau cetăţeni din România, SUA, Spania, Australia, Olanda, Rusia şi Marea Britanie. La orele locale 11:50, un autocar al companiei Flixbus a efectuat o ieşire pe autostrada A1 care face legătura între oraşele Amiens şi Saint-Quentin şi s-a răsturnat pe-o parte, a anunţat prefectura din Somme (nordul Franţei) într-un comunicat, fără a detalia circumstanţele în care a avut loc accidentul.

Citește și: GERMANIA. UN ROMÂN SCOS DE SUB URMĂRIRE PENALĂ ÎN ROMÂNIA A COMIS TREI VIOLURI LA BERLIN

Dintre cele 33 de persoane aflate la bord, cu tot cu şoferul, 29 au fost rănite uşor şi patru grav, potrivit prefecturii. Importante forţe de intervenţie au fost mobilizate.

Potrivit cotidianului Courrier Picard, citat de dpa, autocarul a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat. Fotografii de la faţa locului arătau autocarul răsturnat pe o parte cu geamurile sparte.

Sursa foto: le monde