Franța intră, din nou, în starea de urgență! Când încep restricțiile

Franța va intra, din nou, în stare de urgență, iar măsurile vor intra în vigoare vineri, la miezul nopții. Președintele Republicii, Emmanuel Macron, a avut o intervenție televizată pentru anunțarea noilor restricții.

Comparativ de măsurile anterioare, noutatea o reprezintă zonele în care vor fi instituite restricțiile. Spre deosebire de ultima dată când au fost instituite aceste măsuri, acum vorbim doar despre anumite zone.

Parisul şi suburbiile, Marsilia, Lyon, Montpellier, Lille sau Toulouse sunt doar câteva dintre locurile vizate de restricții.  Există și un interval orar, respectiv de la 21:00 (19:00 GMT) până la 06:00 (04:00 GMT).

Emmanuel Macron a spus că măsurile vor fi valabile vreme de 4 săptămâni. „Restricţiile vor dura patru săptămâni şi vom merge la Parlament pentru a le prelungi până la 1 decembrie. Şase săptămâni este intervalul de timp care ni se pare util ”, a anunțat șeful statului francez.

„Închiderea nocturnă” presupune și restricţii de circulaţie pe timp de noapte între orele 21:00 (19:00 GMT) şi 06:00, măsură menită să oprească al doilea val de coronavirus care loveşte ţara.

Sursa foto: BBC