Franța. O avocată româncă, ucisă într-un apartament de lux! Cine este principalul suspect

O avocată româncă a fost ucisă într-un apartament dintr-un stabiliment de lux din Franța. Soțul său, cetățean englez, a fost cel care a alertat autoritățile locale, însă în urma anchetei preliminare a fost reținut fiind principalul suspect.

Conform medicilor legiști care au efectuat autopsia tinerei femei, rănile prezente pe corpul acesteia nu puteau fi cauzate de o simplă căzătură pe scări așa cum a declarat, inițial, soțul româncei. Procurorii francezi cred că la mijloc este vorba despre o crimă, astfel că soțul femeii a fost reținut devenind principalul suspect al crimei, el riscând o pedeapsă de 30 de ani dacă va fi găsit vinovat.

Tânăra avocată româncă şi soţul ei locuiau în Marea Britanie, însă, în perioada pandemiei de coronavirus au stat separat. În momentul în care s-au reîntâlnit, au ales să plece într-o vacanţă, în Franţa. Încă din prima seară, ei au petrecut şi au băut foarte mult alcool. A doua zi, în zori, românca a fost găsită moartă. Vecinii le-au declarat anchetatorilor că toată noaptea, din apartamentul celor doi, s-au auzit ţipete.

Sursa foto: facebook