FRANTA. Un roman care amenintase musulmani, retinut in fata Marii Moschei din Toulouse

Un roman inarmat cu un cutit, care a proferat amenintari cu moartea la adresa musulmanilor dupa atentatele de la Paris, a fost retinut, vineri, in fata Marii Moschei din orasul Toulouse, informeaza Mediafax, care citeaza postul France3 citand surse din cadrul politie.

Romanul in varsta de 34 de ani a luat un taxi, vineri dimineata, pentru a ajunge la Marea Moschee din Toulouse, situata in cartierul Empalot.

Insa unul dintre apropiatii sai a avertizat politia ca romanul ar fi intentionat “sa omoare un musulman”, conform unei surse din politie citata de AFP.

Citeste si: ARESTARI in regiunea pariziana, in urma ATACURILOR DIN FRANTA

In jurul orei 9.00 (10.00, ora Romaniei), romanul a fost retinut in fata moscheii. Barbatul avea asupra sa un cutit cu lama de 20 de centimetri.

Barbatul este acuzat de port ilegal de arma si proferare de amenintari cu moartea.

Zeci de actiuni antimusulmane au fost semnalate in Franta dupa atacurile teroriste comise saptamana trecuta, soldate cu 17 morti, a anuntat Observatorul contra Islamofobiei al Consiliului francez de cult musulman (CFCM), care a cerut consolidarea securitatii la moschei.

Citeste si: OPERATIUNE ANTITERORISTA la Berlin: Politistii au efectuat RAIDURI la persoane suspectate ca planuiau ATENTATE IN SIRIA