FRATII lui OMAR HAYSSAM au fost depistati in Turcia

FRATII sirianului OMAR HAYSSAM, plecati din Romania cu putin timp inainte sa fie condamnati definitiv pentru ca si-au ajutat fratele sa fuga, desi stiau ca acesta este acuzat de terorism, au fost depistati in Turcia, au declarat surse judiciare, potrivit Mediafax.

Mukhles si Mahmoud Omar au fost reperati pe teritoriul Turciei, iar autoritatile romane ar fi trimis deja, prin intermediul Ministerului Justitiei, toata documentatia prin care se solicita arestarea si extradarea celor doi, spun aceleasi surse

Pana in prezent, partea romana nu a primit niciun raspuns din partea autoritatilor din Turcia, conform surselor citate.

La 7 octombrie, FRATII lui OMAR HAYSSAM au fost condamnati la cate cinci ani de inchisoare cu executare, pentru ca in 2006 l-au ajutat pe sirian sa fuga din tara, desi stiau ca acesta este acuzat de terorism. Odata cu cei doi a fost condamnat la sapte ani de inchisoare Mustafa Tartoussi, proprietarul navei la bordul careia ar fi fugit OMAR HAYSSAM. Tartoussi a fost prins de politisti si incarcerat la Penitenciarul Poarta Alba.

Mukhles si Mahmoud Omar au fost dati in urmarire in seara zilei de 8 octombrie, dupa ce magistratii au emis mandatele de executare a pedepsei pe numele lor.

Citeste si: Fratii lui OMAR HAYSSAM, condamnati definitiv la inchisoare

Dupa ce au aplicat procedura si i-au cautat pe cei doi in Timisoara, unde se afla resedinta lui Mukhles, respectiv la adresa din Bucuresti a lui Mahmoud Omar, politistii i-au dat pe cei doi in urmarire.

Tot la 8 octombrie s-a solicitat Curtii de Apel Oradea emiterea unor mandate de urmarire internationala pe numele celor doi, deoarece existau informatii potrivit carora acestia au pararit teritoriul Romaniei inainte ca instanta sa se pronunte.

Potrivit politistilor, la acel moment existau informatii conform carora Mukhles s-ar afla in Israel, in timp ce Mahmoud a iesit din tara la 3 octombrie, cu patru zile inainte sa fie condamnat, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier.

Citeste si: Fratii lui Omar Hayssam, Mukhles si Mahmoud, dati in urmarire. Ei au fugit din tara inainte de a fi condamnati

La sfarsitul lunii noiembrie 2007, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) i-au trimis in judecata pe Mustafa Tartoussi, proprietarul navei la bordul careia ar fi fugit Omar Hayssam din tara, si pe Mukhles si Mahmoud Omar, pentru ca, in perioada 23-30 iunie 2006, au planificat si inlesnit iesirea frauduloasa din Romania a lui Omar Hayssam, desi cunosteau ca sirianul a fost trimis in judecata pentru acte de terorism, prin organizarea si finantarea operatiunii de rapire in Irak, in martie 2005, a jurnalistilor Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian.

Sursa foto: ebihoreanul.ro