FRF: Perioada de transferuri a fost deschisă oficial

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că începând de astăzi, marți 14 iulie, cluburile din România pot legitima jucători pentru sezonul următor. Perioada de transferuri se va încheia la data de 5 octombrie 2020, mai informează FRF.

Situaţia generată de pandemia de coronavirus a dus la o serie de modificări şi nu doar în ceea ce priveşte calendarul competiţional. Astfel, în cadrul şedinţei de Comitet Executiv din 25 iunie 2020 a fost aprobată noua perioadă de transferuri pentru sezonul viitor. În urma decalării calendarului competiţional, aceasta a început azi şi se va încheia la data de 5 octombrie 2020. În urma acestei modificări, se păstrează totuşi intervalul de 12 săptămâni, fiind vorba mai exact de 84 de zile, timp în care cluburile din România vor putea face transferuri.

Sursa foto: sport