FURTUNA la IASI: COPACI cazuti pe MASINI si TRAMVAIE. Sase persoane RANITE

O furtuna care a lovit Iasiul vineri a daramat cortul in care urmeaza sa se tina festivalul Afterhills. In urma cederii acestuia, sase persoane au fost ranite. Una dintre victime a fost dusa la Spitalul de Neurochirurgie “Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iasi, dupa ce a fost lovita la cap de o teava, informeaza postul de televiziune Digi24. Tanara de 20 de ani este constienta, in stare stabila, mai arata sursa.

Potrivit jurnalistilor de la cotidianul local Buna Ziua Iasi, ranitii sunt chiar dintre organizatorii festivalului. Celelalte cinci victime au refuzat sa fie duse la spital. Festivalul, unde vor urca pe scena artisti ca Bob Sinclair, Hooverphonic, Morcheeba, Argatu’, Byron, Carla’s Dreams, Firma, Grasu XXL, Gojira & Planeth si multi altii, ar fi trebuit sa inceapa vineri, la ora 12:00, insa startul a fost amanat pentru ora 20.30. Acesta va tine pana luni, inclusiv, si reuneste circa 100 de artisti. Sunt asteptati “zeci de mii de oameni”.

Furtuna de vineri dupa-amiaza a tinut doar jumatate de ora. Suficient ca zeci copaci sa se prabuseasca, informeaza News.ro. Unii au cazut pe masini, avariindu-le, iar un altul chiar peste un tramvai, in zona Copou. Nicio persoana nu a fost ranita in aceste incidente. De asemenea, bucati de tencuiala s-au desprins de pe peretii unor cladiri din centrul orasului. Judetul Iasi a fost, vineri, pana la ora 16:00, sub avertizare cod portocaliu de furtuna.

Sursa foto: iasiacasa.ro