Furtunile nu se lasă! Coduri portocaliu și galben de ploi abundente în aproape toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, două avertizări de tip cod galben și portocaliu de ploi abundente valabile pentru perioada următoare.

Astfel, codul galben este valabil miercuri, de la ora 03:00 până la 23:00, și vizează Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei, unde cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Codul portocaliu va intra în vigoare miercuri la ora 09:00 și va expiră tot la 23:00, acesta vizând județele Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna și zona de deal și de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Bacău și Brașov. Aici va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…70 l/mp.

ANM anunță că apoi va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă, temporar însemnat cantitativ, îndeosebi în zonele extracarpatice și la munte.

Sursă foto: gândul