Fuziunea dintre PNL si PDL ar putea sa nu mai aiba loc, anunta Mircea Ionescu Quintus

Fuziunea dintre PNL si PDL ar putea sa nu mai aiba loc, anunta Mircea Ionescu Quintus

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a declarat, marti, ca in contextul declaratiilor facute de democrat-liberalul Catalin Predoiu prin care si-a exprimat nemultumirea fata de denumirea noului partid de dreapta, este mai bine sa nu nu se mai faca nicio fuziune intre PNL si PDL si sa se opetze pentru o alianta.

Quintus spune ca nu ar fi posibila o fuziune intre PNL si PDL din cauza diferentelor de statut si orgolii si militeaza pentru o alianta intre PNL si PDL. 

“Eu am declarat ca dupa parerea mea dupa ce in statutul nostru se arata ca nu putem sa miscam din denumire, traditie, istorie, continuitate si unitate, este prevedere statutara, auzind si parerea dlui Predoiu ca partidul dansului are istoric si nu poate sa accepte, fata de statutul nostru, am zis ca nu este posibila dupa parerea mea o asemenea fuziune. O alianta respecta identitatea, prestigiul si mandria fiecaruia. Nu pot sa spun ca PDL nu este un partid important. Imediat dupa noi, cu trecutul lui, prin urmare singura solutie ca sa ne alaturam in vederea alegerilor prezidentiale si a unor viitoare probleme care apar mereu, ar fi o alianta, ca-i gasim un nume sau nu, vad ca PSD are alianta PSD-UNPR ce mai e. Putem sa-i spunem alianta PNL-PDL. Mi se pare ca sunt mai multe sanse asa. Spunea un ziarist mare ca unu si cu unu in materie de partide nu fac doi. Daca insa raman in alianta, unu si cu unu fac doi. Probabil ca si la PDL si la noi sunt membri care simpatizeaza alaturarea. Daca ei stiu ca simpatizeaza cu PNL sau PDL, voteaza. Eu nu sunt impotriva fuziunii, amintesc ca am facut cel putin trei fuziuni importante prin care am reintregit partidul. Toate au fost insa prin absorbtie, am pastrat denumirea partidului, ceea ce se va intampla si de acum inainte”, a declarat in urma cu putin timp Mircea Ionescu Quintus.

Citeste si: PNL si PDL discuta continuarea fuziunii. Blaga sustine ca negocierile nu sunt in impas

De partea cealalta, PDL militeaza pentru fuziunea dintre PNL si PDL. Gheorghe Falca, lider PDL Arad, a afirmat ca este de preferat sa aiba loc fuziunea intre cele doua partide si infiintarea unui mare partid de dreapta. “Astazi ne vom intalni, vom discuta toate detaliile astfel incat sa formam acest partid de dreapta”, a spus Falca.