GABRIEL OPREA: Strategia Nationala de Aparare, calea prin care putem realiza o cultura de securitate

Vicepremierul pentru securitate nationala GABRIEL OPREA, ministru al Afacerilor Interne, s-a pronuntat, joi, pentru punerea in practica a STRATEGIEI NATIONALE de APARARE a TARII “sub toate dimensiunile sale”, subliniind ca aceasta este calea prin care Romania poate realiza o cultura de securitate, “absolut necesara realizarii interesului national”.

Potrivit unui comunicat de presa remis presei de Ministerul Afacerilor Interne, GABRIEL OPREA  a participat, joi, alaturi de presedintele Klaus Iohannis si ambasadorul Romaniei in Statele Unite, George Maior, la conferinta de prezentare a elementelor conceptuale pentru fundamentarea noii Strategii Nationale de Aparare a Tarii, organizata de Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale.

CITESTE SI: KLAUS IOHANNIS A CERUT UN PLAN DE APLICARE AL STRATEGIEI DE APARARE NATIONALA A TARII

In discursul sustinut cu aceasta ocazie, vicepremierul GABRIEL OPREA a subliniat ca adoptarea strategiei a reprezentat cel mai important moment politic al acestui an, din punct de vedere al domeniului securitatii nationale.

“Am fost un sustinator al acestei Strategii Nationale de Aparare, am facut toate demersurile pe langa ceilalti membrii ai Academiei, pentru ca am inteles cu totii importanta strategica a unui astfel de document pentru ceea ce inseamna siguranta Romaniei in actualul context regional de securitate. Este si datoria mea, ca vicepremier pentru securitate nationala si ca membru fondator al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, sa sustin si sa militez pentru punerea in practica a Strategiei Nationale de Aparare a Tarii, sub toate dimensiunile sale. Aceasta este calea prin care putem realiza o cultura de securitate, absolut necesara realizarii interesului national al Romaniei”, a precizat Oprea, potrivit sursei citate.

GABRIEL OPREA l-a asigurat pe seful statului ca membrii Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale sunt pregatiti sa sprijine “neconditionat” orice demers pentru consolidarea sigurantei si securitatii romanilor si a Romaniei.

“Totodata, viceprim-ministrul pentru securitate nationala GABRIEL OPREA i-a multumit domnului ambasador George Cristian Maior pentru contributia esentiala adusa la infiintarea si dezvoltarea Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, dar si pentru calitatea deosebita a materialelor elaborate la nivelul acestui for academic, documente cu valoare de suport al deciziilor manageriale si strategice in domeniul securitatii nationale”, adauga comunicatul amintit.

Pe de alta parte, precizeaza comunicatul MAI, George Maior a aratat ca strategia de aparare se incadreaza in dinamica dezbaterilor conceptului de securitate din secolul al XXI-lea si “defineste foarte bine conceptele de amenintari, riscuri si oportunitati in ceea ce priveste politica de securitate a Romaniei”.

CITESTE SI: SEDINTA CONSILIULUI SUPREM DE APARARE A TARII S-A INCHEIAT DUPA O ORA DE DISCUTII. CARE AU FOST PRINCIPALELE SUBIECTE. UPDATE

“Ca element novator inclus in aceasta strategie de aparare este extinderea conceptului de securitate catre elemente care tin de conditia, pana la urma, de securitate a cetateanului. Deci nu doar statul este un factor central in ceea ce priveste securitatea nationala, ci si cetateanul, cu drepturile sale, cu conditia sa in ceea ce priveste elementele societale, elementele economice, elementele de sanatate care sunt importante pentru conditia sa. Este important ca aceasta strategie fundamenteaza resursele necesare pentru aplicarea sa si, din acest punct de vedere, cred ca realizeaza o consonanta intre resursele pe care le are la dispozitie statul si obiectivele de securitate nationala ale acestuia”, a sustinut Maior, citat in comunicat.

Potrivit MAI, la conferinta au mai participat presedintele Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, Remus Pricopie, ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, adjunctul directorului Serviciului Roman de Informatii, general-locotenent Viorel Voinescu, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Tiberiu Nitu, membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne.

Sursa foto: realitatea