GABRIEL SINCRAIAN, DESCALIFICAT de la JO iar REZULTATELE i-au fost ANULATE

Federatia Internationala de Haltere a anuntat, joi, ca patru halterofili, intre care si GABRIEL SINCRAIAN (medaliat cu bronz), au incalcat regulile anti-doping la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, astfel ca au fost descalificati, iar rezultele lor anulate, informeaza News.ro.

Cei patru sportivi la care IWF face referire sunt: Tomasz Zielinski (Polonia, testat pozitiv la norandrosteron), Izzat Artykov (Kirgistan, la stimulant pe baza de stricnina), Chagnaadorj Usukhbayar (Mongolia) si  GABRIEL SINCRAIAN, ambii la testosteron. “Acesti sportivi au comis o incalcare a regulilor antidoping la Jocurile Olimpice, astfel ca au fost descalificati, iar rezultatele lor anulate”, a anuntat, joi, IWF, care a adaugat ca nu va face alte comentarii pe aceasta tema pana la inchiderea oficiala a acestor cazuri.

GABRIEL SINCRAIAN era deja suspendat provizoriu, din 30 septembrie, in urma unei adrese trimise de catre IWF la FR Haltere. Imediat dupa concurs, GABRIEL SINCRAIAN a facut testul antidoping, dar in 48 de ore, cum prevede regulamentul, nu a fost anuntat ca ar avea probleme. Dupa o saptamana insa, i s-a cerut acordul pentru proba B, existand o notificare in acest sens catre COSR si forul international de haltere, dar care nu poate fi facuta publica.

Halterofilul GABRIEL SINCRAIAN a castigat, in 12 august, medalia de bronz la haltere, la categoria 85 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Rio. Romanul a avut atunci un total de 390 de kilograme, la fel ca Denis Ulanov (Kazahstan). Kazahul s-a clasat pe locul 4 deoarece Sincraian avea o greutate corporala mai mica decat el, iar acum va obtine medalia de bronz a categoriei.

Dupa ce GABRIEL SINCRAIAN a pierdut bronzul de la JO, Romania ramane cu patru medalii cucerite la Rio, una de aur, una de argint si doua de bronz, fara a cobori de pe locul 47 al ierarhiei mondiale a medaliilor. Romania a obtinut aurul prin echipa feminina de spada, argint la tenis prin Horia Tecau si Florin Mergea, bronz la canotaj 8+1 si la lupte (Albert Saritov). In 2013, GABRIEL SINCRAIAN a fost depistat pozitiv cu stanozolol si a fost suspendat doi ani, pana in 23 septembrie 2015.

“Daca se dovedeste ca a fost pozitiv la testosteron, asa cum spun cei de la IWF, e clar ca si-a incheiat cariera sportiva. Ar fi a doua oara pentru el cu testare pozitiva”, a spus Nicu Vlad, presedintele intermiar al COSR, potrivit News.ro.

Sursa foto: captura tvr