Game of Thrones. Kit Harington a ajuns la dezalcoolizare după finalul ultimului sezon

Kit Harington, actorul de 32 de ani care a jucat în opt sezoane din Game of Thrones, are probleme serioase. Se pare că finalul a reprezentat o perioadă deosebit de stresantă pentru el.

Kit Harington s-ar fi simțit epuizat și ar fi petrecut ultima lună într-un centru de dezalcoolizare de lux, din Connecticut, unde a fost tratat pentru stres și problema lui cu alcoolul.  „Kit a decis să folosească această pauză din programul lui ca pe o oportunitate de a petrece timp într-un centru de recuperare și să lucreze la problemele personale”, a spus unul dintre reprezentații actorului. Nu a oferit și alte detalii.

Citește și: GAME OF THRONES: ULTIMUL EPISOD A DOBORÂT RECORDUL DE AUDIENŢĂ AL POSTULUI HBO!

Zvonurile care circulă spun că actorul a ajuns la centrul respectiv cu câteva săptămâni înainte ca ultimul episod să fie difuzat pe TV și că practică meditația și face terapie cu ajutorul unor specialiști pentru a combate stresul și emoțiile negative. Soția lui, actrița Rose Leslie, îl sprijină foarte mult în această perioadă, potrivit Mirror, care citează PageSix.

Sursa foto: TMZ