Generalul american JOHN ALLEN a fost numit in fruntea COALITIEI impotriva Statului Islamic

Generalul american John Allen (foto), fost comandant al fortelor americane in Afganistan si omul-cheie in razboiul din Irak, a fost numit sa coordoneze coalitia internationala contra Statului Islamic (SI), a anuntat vineri Departamentul de Stat american, citat de AFP.

“Astazi, (secretarul de stat John) Kerry a anuntat numirea generalului John Allen in postul de trimis special al presedintelui pentru coalitia” contra Statului Islamic, a declarat Marie Harf, purtatorul de cuvant adjunct.

Generalul Allen a condus coalitia internationala in Afghanistan (ISAF), in perioada 2011-2013. El a fost numit comandant suprem al fortelor NATO (SACEUR) in octombrie 2012.

CITESTE SI: CIA: STATUL ISLAMIC numara intre 20.000 si 31.500 de combatanti in Irak si Siria 

Presedintele american, Barack Obama, s-a declarat miercuri seara pregatit sa lanseze atacuri aeriene in Siria impotriva gruparii Stat Islamic si a anuntat ca fortele americane vor extinde raidurile pe care le efectueaza impotriva jihadistilor din Irak.

Casa Alba a subliniat ulterior ca Statele Unite sunt in “razboi” contra jihadistilor din gruparea Stat Islamic (SI).

In acest context, Kerry s-a declarat increzator in formarea unei coalitii mondiale formata tari europene si arabe, alaturi de Statele Unite, pentru a distruge gruparea Statul Islamic in Irak si Siria.

CITESTE SI: OBAMA este pregatit sa lupte impotriva JIHADISTILOR si in Siria 

“Sunt increzator in formarea unei mari coalitii cu natiuni arabe, natiuni europene, Statele Unite si altii, fiecare contribuind la strategia pe care presedintele (american Barack) Obama a expus-o”, a adaugat secretarul de Stat, in cadrul unui turneu regional, care are drept scop formarea unei aliante de aproximativ 40 de tari impotriva jihadistilor din Statul Islamic.

Sursa foto: washington post