Geniul lui Leonardo Da Vinci explicat! Sursa talentului nemăsurat al artistului ar putea fi o boală

Geniul lui Leonardo Da Vinci ar putea fi în sfârșit explicat, spun oamenii de știință britanici, cei care au descoperit că nu întâmplător acesta stăpânea artă de a picta aspecte tridimensionale ale chipurilor.

Concret, după cum arată un studiu publicat de jurnalul JAMA Ophthalmology, preluat de CNN, capacitatea de a reda distanța și adâncimea obiectelor pe suprafețe plate este o consecință directă a strabismului (anomalie care constă în lipsa de paralelism a axelor globilor oculari, având drept urmare privirea crucișă – DEX) sau exotropiei intermitențe de care suferea.

Christopher Tyler, profesor la City University din Londra, autorul studiului, a analizat mai multe lucrări de-ale pictorului, sculptorului, inventatorului, inginerului și nu numai, lucrări legat de care comunitatea științifică a căzut de acord că ar fi autoportrete, și a ajuns la această concluzie.

Tyler e de părere că unul dintre ochii lui Da Vinci era afectat de strabism, cel mai probabil stângul. Circa 1% din populație se află în aceeași situație. Practic, Da Vinci vedea lumea dintr-un alt unghi, ceea ce-i permitea o înțelegere mai bună a 3D-ului, redat prin umbre perfect și minuțios create. Aceeași particularitate ar fi avut-o și pictorii Rembrandt van Rijn, Edgar Degas sau Pablo Picasso.

Sursă traducere: ziare.com