Ger de crapa pietrele! Cea mai scazuta temperatura din aceasta iarna, -23,6 grade Celsius la Miercurea Ciuc

Dupa ninsori si viscol, Romania ingheata. Cea mai scazuta temperatura din aceasta iarna s-a inregistrat, sambata dimineata, la Miercurea Ciuc, unde au fost minus 23,6 grade Celsius. Nici in celelalte orase din tara vremea nu a fost mai blanda, la Joseni fiind minus 20,5 grade, iar la Toplita minus 17, la fel si la Piatra Neamt.

Meteorologul Lajos Krisztina de la statia meteorologica din Miercurea Ciuc a declarat corespondentului Mediafax ca minima acestei ierni in Harghita, de minus 23,6 grade Celsius, a fost consemnata dupa ora 04.00 si a stagnat la aceeasi valoare timp de aproape doua ore, dupa care s-a instalat ceata si valorile termice au inceput sa urce foarte usor.

Temperaturi deosebit de scazute s-au inregistrat si la Joseni, unde minima diminetii a fost de minus 20,5 grade Celsius, la Toplita au fost minus 17,3 grade, iar la Bucin meteorlogii au masurat o valoare termica minima de minus 7,4 grade Celsius.

Vezi aici prognoza METEO pentru februarie, martie si aprilie

Singura minima pozitiva in Harghita, de 0,3 grade Celsius, a fost consemnata sambata dimineata la statia meteorologica din Odorheiu Secuiesc.

Meteorologul Lidia Gheorghies de la Centrul Meteo Regional Targu Mures a declarat corespondentului Mediafax ca temperatura minima inregistrata la Miercurea Ciuc sambata dimineata a fost cea mai scazuta din tara si din acest sezon.

Potrivit acesteia, in zona depresionara din estul Transilvaniei vremea se menține la fel de geroasa, cu temperaturi similare, “posibil usor mai scazute duminica dimineata decat cele de astazi”, in special noaptea si dimineața, presiunea atmosferica este ridicata, ceea ce inseamna ca precipitatiile vor lipsi, iar vantul va sufla moderat, cu intensificari la munte, unde va spulbera zapada.

Ninsorile s-au oprit in Harghita, cel mai consistent strat de zapada din judet, de 55 de centimetri, fiind la Bucin, in timp ce la Miercurea Ciuc statul depus masoara 34 de centimetri, iar la Joseni 28 de centimetri.

Minima absoluta a lunii februarie in Harghita, de minus 35,2 de grade Celsius, s-a inregistrat in anul 1987 in Miercurea Ciuc, iar maxima absoluta a lunii, de 16,3 grade Celsius, a fost consemnata in anul 2008 in aceeasi localitate.