Gerard Houllier, fost selecționer al Franței și antrenor la Liverpool și Lyon, a murit

Gerard Houllier, fostul selecționer al naționalei Franței și fost antrenor la Lyon și FC Liverpool, a murit luni, la vârsta de 73 de ani, informează cotidianul francez L Equipe. Houllier suferise, în urmă cu trei săptămâni, o intervenție pe cord deschis la un spital din Paris.

Gerard Houllier a fost operat pe cord deschis și în 2001, timp de 11 ore, în perioada când antrena FC Liverpool, după ce a suferit un infarct în timpul partidei cu Leeds.

Gerard Houllier a renunțat la cariera de antrenor în 2011, tot din cauza tulburărilor cardiace. ”Nu mă voi mai întoarce pe teren ca antrenor. Nu mai există nici o altă cale. Doctorii mi-au spus că e extrem de periculos să reiau munca. «Fără stres», am fost anunţat. Şi m-am oprit, riscul e prea mare. M-am retras pe caz de boală. Când mi s-a întâmplat în urmă cu 10 ani, la Liverpool, mă gândeam că am o răceală. Doctorul m-a informat că e mult mai serios. Nu am făcut o dramă. Însă acum a fost agresivă.  Mi-au făcut analizele şi au ajuns la concluzia că suferisem o disecţie a aortei descendente. Nu era aceeaşi problemă ca înainte. Atunci, fusese o leziune la aorta ascendentă. Nimic la. Se pare că vasele, arterele mele sunt mai slăbite decât la un om normal. Inima e bine, este puternică, însă arterele sunt punctul meu nevralgic, iar stresul poate expune acea slăbiciune”, declara Gerard Houllier, în 2011, pe vremea când era managerul lui Aston Villa.

Carte de vizită Gerard Houllier

Data naşterii 3 septembrie 1947 (Therouanne – Franţa)

Cluburi antrenate Lens (1982-1985), PSG (1985-1988), Franţa (secund, 1988-1992), Franţa (1992-1993), Franţa U18 (1994-1996), Franţa U20 (1996-1997), Liverpool (1998-2004), Lyon (2005-2007), Aston Villa (2010-2011)

Performanţe Cupa UEFA (2001), Supercupa Europei (2001), Cupa Angliei (2001), Cupa Ligii Angliei (2001, 2003), Supercupa Angliei (2001), campion al Franţei (1986, 2006, 2007), Supercupa Franţei (2006, 2007).

Gerard Houllier a cucerit 11 trofee din postura de antrenor la PSG, Liverpool şi Lyon.

Sursa foto: sport