GEREA: Deocamdata NU VORBIM de PRIVATIZARE majoritara la Complexul Energetic Olteni

Ministrul Energiei, ANDREI GEREA, a declarat vineri, la Targu-Jiu, ca nu se poate vorbi la momentul actual despre o privatizare majoritara a Complexului Energetic Oltenia (CEO), ci doar de o privatizare a 15% a actiunilor, care va avea loc cel mai devreme anul viitor.

El a afirmat ca vanzarea a 15% din actiunile CEO se va face numai in conditiile in care va fi obtinut un pret bun pentru acest pachet minoritar, banii urmand sa fie investiti in retehnologizarea companiei.

“Actualul Guvern nu va lua aceasta decizie. S-a mai facut un pas spre drumul vanzarii a unui pachet minoritar, dar si acela daca se va face, se va face in conditii care vor fi satisfacatoare pentru obiectivul urmarit si anume capitalizare. Deocamdata, nu exista nicio astfel de decizie, nici macar timpul necesar pentru o astfel de privatizare nu este nici anul acesta, nici anul viitor, deci nu vorbim despre o privatizare majoritara. Acum discutam despre 15%, daca se va gasi pe piata un pret bun pentru acesti 15% putem discuta, dar deocamdata nici acest pret bun nu exista. Compania are nevoie sa faca niste investitii, deocamdata negociaza cu bancile pentru imprumuturi care costa, dar daca pe piata se va ajunge la concluzia ca exista posibilitatea sa vinzi aceste actiuni la un pret bun, probabil ca se va lua decizia de a vinde 15%, dar deocamdata nu vorbim de privatizare majoritara”, a precizat ANDREI GEREA.

CITESTE SI: PERCHEZITII DNA in Bucuresti, Hunedoara si Maramures. Sunt vizate contracte pentru Complexul Energetic Hunedoara

Ministrul Energiei a participat vineri, la Targu-Jiu, la o sedinta cu reprezentantii sindicatelor din cadrul complexului, cu membrii Consiliului de Supraveghere si cu conducerea CEO.

“Vizita a fost motivata de solicitarea mea de a avea o sedinta de lucru legata de situatia companiei cu managementul, sindicatele, consiliul de supraveghere si conducerea ministerului. Suntem intr-un moment de bilant, compania a terminat procesul de restructurare, s-a traversat si un moment dificil din punct de vedere al lichiditatilor si am considerat ca pe fondul unei situatii bune de moment pentru companie ca putem sta de vorba si sa ne facem planuri de viitor. (…) Intalnirea de astazi (vineri — n.r.) a fost importanta pentru ca s-a tras o concluzie clara, toata lumea doreste sa puna umarul la dezvoltarea acestei companii. Noi consideram energia produsa pe carbune ca fiind element de siguranta nationala. Au fost propuneri, o fabrica de brichetare a carbunelui si utilizarea zonei sterile deja a haldelor pentru a face un parc fotovoltaic”, a mai spus ANDREI GEREA.

CITESTE SI: VESTE PROASTA din partea MINISTRULUI ENERGIEI pentru angajatii COMPLEXULUI ENERGETIC HUNEDOARA

Andrei Gerea a vizitat mai multe cariere si termocentrale ale CEO si a mentionat ca trebuie definitivat planul exproprierilor si cel de investitii, iar la sedinta de Guvern din august spera sa fie analizate proiectele de realizare a fabricii de brichetare si a parcului fotovoltaic, dar si efectuarea unor analize pe zona de legislatie, care sa fie favorabila CEO.

Sursa foto realitatea tv