Gerea a precizat ca trebuie gestionata “mai bine” comunicarea la nivelul ELCEN si RADET.
“Comunicarea de la nivelul ELCEN, RADET este o parte care trebuie, sa spunem, mai bine gestionata de catre actorii in cauza. (…) Ieri (vineri -n.r.) in momentul cand a fost emis acel comunicat de RADET, Primaria Capitalei deja achitase o suma importanta, iar ELCEN, de asemenea, achitase din aceasta suma catre furnizorii de gaz, plata necesara continuarii alimentarii cu gaz a ELCEN si mai departe a furnizarii agentului termic. In niciun moment nu a fost vorba de iminenta, nici de intrerupere ulterioara – peste 10 zile, doua saptamani – a furnizarii acestui agent termic”, a aratat Gerea.
Ministrul Energiei a precizat ca urmeaza ca Primaria Capitalei si Consiliul General sa faca ultimul pas spre obtinerea imprumutului de trezorerie pus la dispozitie de catre Ministerul de Finante, in asa fel incat sa se dea “confortul necesar populatiei pentru aceasta iarna”.
Intrebat de jurnalisti daca se impune vreo demisie in urma comunicarii defectuase a RADET, Gerea a precizat ca nu depinde de ministerul pe care il conduce.
CITESTE SI: RADET: RADET: Bucurestenii ar putea ramane FARA CALDURA SI APA CALDA
“Daca ar depinde de mine as face-o la nivelul RADET, i-am demite pe cei care au instigat, sau macar au incercat s-o faca, sa instige populatia intr-un moment de sensibilitate crescuta la nivel social. Din pacate nu depinde de Ministerul Energiei acest lucru”, a spus Andrei Gerea.
Cercul vicios al incalzirii Bucurestiului continua: reprezentantii Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET) Bucuresti au anuntat vineri ca oprirea apei caldei si caldurii in Capitala este iminenta. Motivul? Regia a fost anuntata vineri de ELCEN (furnizorul agentului termic) ca ROMGAZ intrerupe furnizarea gazelor naturale, incepand cu ora 12.00. Contactat de HotNews.ro, directorul ELCEN, Marcel Nicolaescu, a declarat ca pentru urmatoarele zile situatia este rezolvata dupa ce Primaria Capitalei a platit vineri 70 milioane de lei catre RADET, astfel incat Regia sa isi mai poata plati datoriile catre ELCEN, iar ELCEN mai departe catre furnizatorii de gaze.
Sursa foto: realitatea