Germania. O româncă a murit la Oktoberfest, în Potsdam, sub privirile îngrozite ale iubitului ei

O româncă de 29 de ani a murit într-un accident șocant care s-a petrecut la Oktoberfest, în Potsdam. La câteva zile după tragedia care a avut loc într-un parc de distracții, lumea încă se întreabă cum s-a putut întâmpla. Între timp, mai multe persoane au fost puse sub acuzare.

Andrada C. a fost lovită de un braț hidraulic de la caruselul „playball” și a murit pe loc. Românca și iubitul ei, Grigore, lucrau la firma care administrează parcul de distracții. Bărbatul a încercat cu disperare să-și salveze iubita, însă, nu s-a mai putut face nimic pentru Andrada, relatează bz-berlin.de.

Andrada şi Grigore erau de serviciu în urmă cu o săptămână. Accidentul s-a produs în momentul în care cei doi verificau dacă barele de siguranţă ale caruselului erau puse corect, moment în care instalația s-a pus în mișcare, iar Andrada a fost lovită puternic și ucisă. Grigore s-a aflat în același pericol, dar a reușit să se ferească.

Citește și:  GERMANIA. BOLID DIN ROMÂNIA, IMPLICAT ÎNTR-O SPARGERE, URMĂRIT LA 200 KM/ ORĂ DE POLIȚIȘTI! ACEȘTIA AU ÎNCREMENIT CÂND AU VĂZUT CINE SE AFLA ÎN MAȘINĂ

Accidentul este cu atât mai șocant cu cât la el au asistat zeci de copii veniți în parc să se distreze. Anchetatorii din Potsdam au deschis un dosar penal pe numele a trei persoane – soția proprietarului, 67 ani, și cei doi copii ai lor, un băiat și o fată, de 34 și 47 de ani – pentru omor din culpă. Potrivit anchetatorilor, cele două femei se aflau în cabina de comandă a caruselului când acesta a pornit. Bărbatul acuzat ar fi fost în poziția de a apăsa butonul care ar fi oprit de urgență instalația, însă nu a făcut asta, deși și-a dat seama că se pusese în mișcare înainte de finalizarea verificărilor.

Andrada și Grigore lucrau de 2 ani la Meyer & Sohn GbR, firma care administrează caruselul.

Sursa foto: facebook