Gheorghe Flutur: Respect decizia Elenei Udrea

Gheorghe Flutur, secretarul general al PDL, respecta decizia Elenei Udrea de a demisiona din PDL. Democrat liberalul evita sa vorbeasca despre trecerea fostului ministru al Turismului la PMP.

Udrea l-a sunat, joi, pe Gheorghe Flutur si i-a transmis ca si-a dat demisia din partid si ca nu va fi prezenta, sambata, la reuniunea PDL de la Brasov.

“Ieri (n.r.-joi), eram la Viena, la un summit pentru campania de europarlamentare, reprezentantul PDL acolo. Am sunat-o pe doamna Udrea, am invitat-o la Brasov, la Colegiul Director, apoi mi-a comunicat ca a luat hotararea si si-a dat demisia din partid si l-am informat pe domnul Blaga. Atata tot”, a declarat Flutur, pentru ziare.com.

Intrebat daca fostul ministru al Turismului si-a motivat in vreun fel decizia, secretarul general al PDL a precizat: “Nu, n-a fost nici timp”.

Citeste si: Partidul Miscarea Populara are 15 parlamentari, a anuntat Eugen Tomac

“Eram la un summit, nici n-am mai putut raspunde dupa aceea. L-am sunat doar pe domnul Blaga, pentru ca acolo trebuia sa particip la acel summit. Eu am venit azi-noapte de la Viena si nu stiu alte elemente.

Era o invitatie la Colegiul Director pentru a explica ultimele declaratii de presa pe care le facuse. Eu nu vreau sa comentez acum aceste lucruri, este optiunea fiecaruia, demisia este un act unilateral si partidul a luat act de ceea ce s-a intamplat”, a mai spus Gheorghe Flutur.