Gheorghe Ștefan și Viorel Hrebenciuc, condamnați definitiv la închisoare!

Pentru ”Pinalti” este la a patra condamnare

Gheorghe Ștefan, fostul conducător de la Ceahlăul Piatra Neamț, a fost condamnat, marți, la 4 ani și 6 luni de închisoare. Viorel Hrebenciuc a primit și el 3 ani de închisoare, decizia Curții de Apel București fiind definitivă și executorie.

Magistrații de la Curtea de Apel București au dat verdictul definitiv în dosarul de corupție în care sunt implicați, printre alții, Viorel Hrebenciuc și Gheorghe Ștefan.

Gheorghe Ștefan, cunoscut ca „Pinalti”, a primit 4 ani și 6 luni cu executare;
Viorel Hrebenciuc – 3 ani cu executare;
Laura Georgescu – fosta şefă CNA – 4 ani și 4 luni cu executare;
Narcisa Iorga – membru CNA la data faptei – 3 ani cu suspendare.

În 2019, fostul om de fotbal era condamnat în dosarul intervențiilor pentru postul Giga TV la 3 ani și 9 luni de închisoare. Împreună cu el au mai fost condamnați la acea vreme Viorel Hrebenciuc, fost deputat PSD, Laura Georgescu, fostă șefă CNA, și Narcisa Iorga, fost membru CNA.

Anchetatorii susțin că Hrebenciuc a făcut demersuri pentru ca membrii CNA să revină asupra deciziei de retragere a licenței postului Giga TV, controlat de Gheorghe Ștefan. După ce în septembrie 2013 postul Giga TV a pierdut licența, procurorii susțin că Narcisa Iorga l-a sfătuit pe Gheorghe Ștefan cum să obțină din nou licența și i-ar fi transmis să apeleze la Victor Hrebenciuc. În octombrie 2013, postul a primit din nou licența.

Gheorghe Ștefan este la a 4-a condamnare definitivă

Gheorghe Ștefan a fost condamnat de mai multe ori:

În 2016, a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Microsoft;

În 2017, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării ilegale a PDL;

În 2018, a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare într-un dosar de spălare de bani și acte ncompatibile cu funcția.

El a ieșit prima oară din închisoare în 2017, după 297 de zile de detenție cumulate cu 235 de zile de arest preventiv, conform Mediafax. Încarcerat din nou, el a ieșit la final de 2018 după alte 140 de zile. În 2019 a fost achitat, din lipsă de probe, într-un alt dosar, iar în dosarul „Fabrica de Timbre” a primit, în primă instanță, 3 ani și 9 luni de închisoare de la Tribunalul București în același an. Ștefan s-a retras, de când au început problemele penale, din viața publică.

Sursa foto: adevarul