Gică Popescu nu uită și nu-l iartă pe Răzvan Burleanu: Un om fals fără idei proprii

Gică Popescu nu uită și nu iartă! Fostul mare fotbalist român a lansat un atac dur la adresa președintelui FRF, Răzvan Burleanu.

Gică Popescu îl consideră pe șeful Federației un om fals, fără idei proprii, care se pregătește pentru o nouă carieră. “Pe actualul președinte nu-l interesează deloc viitorul fotbalului românesc, ci imaginea proprie. Și cred că se pregătește pentru altceva.

Pentru ce? Nu știu, carieră politică, altceva, nu știu. Răzvan Burleanu este un om fals, lipsit de idei proprii, care preia tot ce face de la departamentul de comunicare, vine cu răspunsurile și cu eventualele întrebări ale jurnaliștilor pe hârtie”, a spus Popescu la postul DigiSport.

Gică Popescu și Răzvan Burleanu ar fi trebuit să se înfrunte la alegerile FRF din 2014, însă “Baciul” a fost condamnat în “Dosarul Transferurilor” cu numai o zi înaintea scrutinului. Astfel, dintr-un outsider cu șanse extrem de mici, Burleanu a reușit să se impună la alegeri și să devină președinte al FRF.

Sursa foto: sport