Gică Popescu rupe tăcerea! ”Baciul” a dezvăluit care a fost cel mai greu moment din închisoare

Acum șase ani o veste cădea ca un trăznet peste lumea fotbalului din România. Fostul căpitan al naționalei, Gică Popescu, inculpat în celebrul dosar al transferurilor, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

În ziua de 4 martie 2014, Gică Popescu se afla în plină campanie pentru alegerile de președinte al FRF, iar vestea venită din partea justiției i-a dat toată viața peste cap. Cel poreclit ”Baciul” recunoaște că, în ciuda faptului că se consideră un bărbat puternic, nu a fost deloc pregătit pentru o asemenea experiență traumatizantă. A fost eliberat condiţionat la 4 noiembrie 2015, după ce a executat un an şi opt luni din pedeapsă. Timp în care a scris și patru cărți.

Gică Popescu a decis să povestească, sâmbătă seara, despre viața sa din spatele gratiilor și care a fost cel mai greu moment petrecut la închisoare într-un interviu acordat jurnaliștilor de la postul de televiziune Digi24. Iată cele mai importante declarații făcute de Gică Popescu pentru sursa citată:

”Nu a fost o perioadă prea bună, de fapt a fost cea mai dificilă perioadă a mea. Eu n-am fost pregătit de acea decizie, pentru că atunci când știi că lucrurile s-au desfășurat de o anumită manieră, ești oarecum liniștit. Cel mai greu moment a fost la aflarea veștii. A doua zi erau alegeri la Federația Română de Fotbal și împreună cu echipa mea pregăteam speech-ul de a doua zi, nimeni nu se gândea la așa ceva. A venit undeva în jurul prânzului decizia.

Am plecat acasă, a venit toată familia, era la mine acasă ca la înmormântare. Cumnata mea, Mari, s-a dus să ia copiii de la școală și când au intrat în casă, normal, copiii simt, era toată lumea plânsă, toată lumea tristă și i-am luat pe copii, împreună cu soția mea, și i-am dus în cameră. Ne-am așezat pe pat și am început să le spun: Voi știți că astăzi tati aștepta o decizie a instanței… Și în acel moment, fata mea a spus: Mergi la închisoare? Și atunci am izbucnit toți patru în plâns. A fost, cred, cel mai dur moment pe care l-am trăit eu vreodată, momentul când le-am spus copiilor mei această decizie.

Și un alt moment greu a fost când am sunat la părinții mei. Am sunat acasă, tata era un tip de o personalitate incredibilă și când a răspuns la telefon, nu a putut să vorbească cu mine și cu un nod în gât a zis: Ia-o pe maica-ta. Un tip dur, așa, tata și un tip incredibil, dar n-a putut să ducă momentul ăsta și la două luni după aceea s-a stins din mândrie, n-a putut să suporte umilința asta”.

Gică Popescu a mai primit o lovitură dură în timpul executării pedepsei: decesul tatălui său!

” Noi (n.red. el și soția sa) aveam un „ritual”. O sunam în fiecare dimineață la ora 7:00, când se dădea drumul la telefoane, și ea era în față, aștepta și venea la mine în fiecare dimineață. Șapte luni de zile a venit și dimineața, și seara, fără să lipsească o zi. Fiind avocat, putea să vină în fiecare zi, acesta era marele avantaj. Și venea în fiecare dimineață, zâmbind… Ce era în sufletul ei îmi pot imagina… Și atunci, când a intrat… Eu o vedeam de undeva de după două uși, care aveau sticlă. Și îi făceam cu mâna. N-a reacționat. A trecut de prima ușă. I-am făcut din nou cu mâna. Stană de piatră. Domnule, ce se-ntâmplă? Am trecut de ușă și când am intrat, am fixat-o cu privirea și mergeam către ea… stană de piatră! Îmbrăcată în negru. Am intrat în cabina respectivă și din picioare, zic: Ce s-a întâmplat? Mi-a zis doar așa: A murit tata. Cu trei zile înainte, socrul meu, tatăl soției mele, căzuse din picioare, i se făcuse rău la noi acasă și căzuse din picioare. Știam de la ea. Și-am zis: aoleu, socrul meu! Și zic: Care tată? Tata de la Calafat!

Și atunci, cum trăiești așa, un vis, zici că visezi și aștepți să te trezești, am stat 10 secunde, n-am realizat, mintea nu-mi asimila această informație. Cu tata vorbisem cu două zile înainte și era perfect, vorbeam cum o să mergem noi la pescuit și din Deltă, o să ne reluăm partidele noastre de pescuit… și deci, nu puteam să asimilez și m-am prăbușit în 10 secunde. Ea era în partea cealaltă a geamului, nu puteam, era cu mâna pe geam… – iarăși, un moment tensionat, un moment foarte tensionat, am început să plâng, vă dați seama, îmi pierdusem tatăl… vorbești cu un om cu 24 de ore mai înainte și după aceea, dimineața, afli că s-a stins… e… a fost dur, dur moment!

După aceea au venit zilele următoare, în care nu știam dacă pot să merg la înmormântare. Am avut parte de înțelegerea directorului de la Rahova, care mi-a dat voie 24 de ore. Ar fi putut să-mi dea și trei zile, dar probabil că eram un pericol public foarte mare și dacă mi-ar fi dat drumul trei zile, cine știe ce rău aș fi putut să fac societății românești! M-a lăsat doar 24, dar m-a lăsat dânsul, trei zile trebuia să-mi dea ANP-ul (Administrația Națională a Penitenciarelor – n.r.), de acolo trebuia să vină acceptul și am zis nu, 24 de ore. Dar am fost fericit că am putut să-mi iau rămas bun de la tata și în acele 24 de ore.

Am mers odată singur la mormântul tatălui meu, când am ieșit, și am avut multe lucruri pe care i le-am spus, dar i le-am spus la mormânt, așa, nu mai aveau valoare, dar… În primul rând, mi-am cerut iertare pentru că tot timpul am considerat că a mers acolo din cauza mea, pentru că dacă n-ar fi fost situația, o condamnare a mea, poate că ar fi trăit și acum. Este o povară grea, dar atunci, nu știu, mi-am luat așa, de pe suflet. Tot timpul aveam chestia asta pe suflet și am simțit că mă eliberez.

Eu totdeauna am fost un bărbat puternic, un tip puternic, dar lucrul care te măcina și era de neacceptat era faptul că ei sufereau atât de mult. Și-i vedeai că suferă. Suferința se vedea la fiecare întâlnire pe care o aveai sau la telefon. Știi cum sunt într-o perioadă normală și după aceea le simți tonul, care e diferit. A fost cel mai greu moment să știi că suferă foarte mult.

Dacă n-ar fi uitarea, am înnebuni cu toții, dar sunt și lucruri pe care nu ai cum să le uiți niciodată. Sunt momente pe care nu le uiți și sunt locuri pe care închid ochii și am impresia că s-au întâmplat ieri. În momentul în care stai într-o încăpere lată de 1,30 metri cu înălțime de 3,5 metri nu e prea plăcut. Eram doi. Poți să fii și unul singur. Un metru 30 e un metru 30. Nu e simplu. Dar astea au fost condițiile. Bărbații adevărați fac față și unor astfel de situații”.

Sursa foto: sport, Sursa declarații: digi24