Gigel Stirbu: Nu voi fi de acord cu o exploatare miniera la Rosia Montana, daca patrimoniul va avea de suferit

Gigel Stirbu, dupa discutiile pe tema timbrului cultural: Sunt foarte multe imperfectiuni tehnice la proiect

Ministrul Culturii, Gigel Stirbu, a declarat, marti, la Comisia de cultura a Senatului, ca Ministerul Culturii nu va fi de acord cu o exploatare miniera la Rosia Montana, pana cand nu va sigur ca patrimoniul cultural national din acea zona va fi protejat.

Membrii Comisiei pentru cultura si media din Senat au o intalnire, marti dimineata, cu ministrul Culturii, Gigel stirbu. Scopul acestei intalniri este o prezentare a planurilor Ministerului Culturii pe anul in curs.

In acest context, Gigel stirbu a spus ca a fost membru “in celebra comisie de la Rosia Montana” si nu si-a schimbat punctul de vedere pe care il avea la momentul respectiv.

“Am spus-o si acolo ca, din punctul meu de vedere, pana nu suntem siguri ca acel patrimoniu national, cultural, din acea zona va fi recuperat sau va fi protejat, nu cred ca cineva din Ministerul Culturii va putea fi de acord cu o exploatare miniera din acea zona. Sunt convins ca, in momentul de fata, nu exista un pericol iminent vizavi de acel patrimoniu”, a spus Gigel Stirbu.

El a precizat ca a intrat in posesia unui studiu care a fost comandat de Ministerul Culturii unor specialisti din Marea Britanie, privind posibilitatea ca Rosia Montana sa intre in patrimoniul universal UNESCO.

Gigel Stirbu a spus ca va pune la dispozitia membrilor Comisiei de cultura a Senatului acest studiu in urmatoarea perioada.

“Nu sunt o persoana care sa ma opun dezvoltarii tarii, exploatarii resurselor, dar, ca ministru al Culturii, nu o sa fiu niciodata de acord – inclusiv prin punerea la dispozitie a mandatului meu – ca o particica de patrimoniu sa aiba de suferit din cauza unei interventii industriale”, a spus Gigel stirbu.
El a mai spus ca este convins ca “lucrurile vor lua o turnura favorabila” in cazul Rosia Montana.

De asemenea, Gigel stirbu a spus ca, daca se impune, Ministerul Culturii va organiza o dezbatere publica in urmatoarea perioada cu privire la subiectul Rosia Montana. El a mai spus ca a discutat deja cu reprezentanti ai domeniului patrimoniului, intre care si cu Sergiu Nistor, de la ICOMOS.

Organizarea unei dezbateri publice privind Rosia Montana i-a fost recomandata ministrului Culturii de senatorul PNL Sorin Iliesiu. El a spus ca mai multi oameni din domeniul patrimoniului s-au plans ca nu a existat un dialog “in spinoasa problema Rosia Montana”.

“(…) Totusi, o viitoare lege a minelor va trebui sa existe si o atitudine corecta a oamenilor de cultura si a dumneavoastra trebuie sa existe la modul optim. Trebuie sa existe o dezbatere publica cu toata lumea interesata in acest domeniu (…) astfel incat opinia publica sa fie impacata ca suntem responsabili fata de patrimoniul cultural de la Rosia Montana”, a spus Sorin Iliesiu.

Precizarile facute de Gigel stirbu in fata membrilor Comisiei de cultura reprezinta o modificare a punctului de vedere al Ministerului Culturii fata de subiectul Rosia Montana, fapt remarcat marti si de senatorul PSD Georgica Severin, presedintele Comisiei.