Gigi Becali a rezolvat încă un transfer! La FCSB vine un internațional român din Italia

FCSB l-a transferat pe Adrian Stoian, care juca în Serie B, la Crotone. Informația a fost confirmată, luni, de Gigi Becali, în exclusivitate, pentru gsp.ro. Extrema stângă de 27 de ani se va alătura mâine lotului condus de Mihai Teja în Spania, anunță patronul roș-albaștrilor.

„Da, e adevărat. Totul e rezolvat. Stoian va fi mâine în cantonament”, a declarat Becali pentru gsp.ro. Adrian Stoian a ajuns la Crotone în 2014, evoluând în 95 de meciuri și în Serie A. În cei 5 ani petrecuți acolo a reușit 11 goluri doar în campionat.

Inițial, patronul celor de la FCSB nu a vrut să dezvăluie suma de tansfer: „Am plătit sub 500.000 de euro”. S-a răzgândit însă câteva minute mai târziu: „E bucuros că vine în țara lui, așa mi-a zis. 37.000 de euro am dat pe el, pentru că îi dau lui două salarii. Că a venit gratis. Pintilii l-a lăudat, Bălașa la fel, Lobonț a zis la fel”, a mai spus Becali.

CV Adrian Marius Stoian

– n.11 februarie 1991

– mijlocaş ofensiv, joacă şi extremă sau în spatele vârfului

– A jucat la: Şcoala de Fotbal Gică Popescu (2006-2008), AS Roma (2008-2012, împrumutat un sezon la Pescara şi unul la Bari), Chievo (din iulie 2012), Genoa, Bari, Crotone

– 31 de meciuri şi 6 goluri pentru România U17, U19 şi U21

Actuala cotă de piață a lui Adrian Stoian este de 1.800.000 €, potrivit transfermarkt.de.

Sursa foto: gsp.ro