Gigi Becali a vorbit la BBC despre războiul dintre CSA Steaua și FCSB

Gigi Becali a vorbit pentru BBC despre ”războiul” dintre CSA Steaua și FCSB, publicația britanică scriind un amplu material despre acest litigiu care a dus la destrămarea celei mai iubite echipe din România.

Gigi Becali și-a exprimat punctul de vedere pentru sursa citată, latifundiarul din Pipera declarând că nu va renunța nici în ruptul capului la disputa legală și că, în cele din urmă, va recupera ce a pierdut.

“Am vrut doar să râd de ei. Echipa Armatei nu are niciun viitor. Trebuie să-și schimbe forma de organizare și nu o pot face. Acea echipă cheltuie banii statului degeaba. Nu pot să joace fotbal profesionist. Vom câștiga proces după proces. Sincer, îmi plac mai mult nouă sigla și noul nume, dar contează pentru fani să le recuperăm și cred că tribunalul ne va da dreptate în cele din urmă. Sunt optimist că numele se va întoarce la mine”, a declarat Gigi Becali pentru BBC.

Sursa foto: sport