Gigi Becali i-a dat un ultimatum lui Denis Alibec: Dacă nu face asta, adio! Situația atacantului

Gigi Becali i-a dat un ultimatum atacantului Denis Alibec! Jucătorul a reușit să-l scoată din pepeni pe finanțatorul FCSB. Afaceristul i-a transmis un mesaj tranșant vârfului de atac în vârstă de 26 de ani.

Update:  Denis Alibec nu face parte din lotul lui FCSB pentru ultimul meci din grupele Europa League, cu Lugano. Capriciosul atacant, fără gol marcat în acest sezon al Ligii 1 și cu o reușită în Europa League, s-a accidentat și nu va juca mâine seară.

De altfel, Alibec nu a fost prezent la ședința de pregătire susținută miercuri de Nicolae Dică. “Alibec are o problemă la genunchi. A făcut un RMN și nu poate fi apt pentru acest joc”, a dezvăluit Nicolae Dică, azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Știre inițială

Cu două zile înaintea meciului cu FC Lugano din ultima etapă a grupelor Europa League, Becali l-a băgat în şedinţă pe Dică. Finanțatorul i-a transmis antrenorului că Alibec trebuie să se regăsească printre titulari. „Nicule, îl bagi din primul minut! Să fie clar! Ştii bine că vreau să-l vând”, i-ar fi spus Gigi Becali lui Dicanio.

Citește și: LAURENȚIU REGHECAMPF DĂ CĂRȚILE PE FAȚĂ! SUMA IMENSĂ CÂȘTIGATĂ LA FCSB ȘI DE CE A PLECAT

Becali i-a mai spus antrenorului că asta e ultima şansă a atacantului de a arăta ce poate. „Dacă nu dă gol cu elveţienii, adio loc de titular în meciurile din Europa. Să arate ce poate, altfel poate să stea liniştit pe banca de rezerve”, ar mai fi spus Gigi Becali.

Sursă foto: sport