GIGI BECALI se apuca de CUMPARATURI! LISTA de JUCATORI a finantatorului din PIPERA

Dupa ce FCSB s-a calificat in play-off-ul UEFA Champions League si si-a asigurat locul in grupele Europa League si un bonus de 12 milioane de euro, Gigi Becali a anuntat ca va face transferuri importante in zilele viitoare.

“Aduc 4-5 jucatori acum. Vreau doi fundasi centrali si un mijlocas central. Avem nevoie de un coordonator. Iau 4-5 jucatori si ii spulber pe toti din campionat. Aduc jucatori din Liga 1, ii aduc pe cei mai buni”, a spus Gigi Becali la postul de televiziune Digi Sport.

Astfel, Becali ar putea incerca sa transfere jucatori de la Viitorul, profitand de faptul ca echipa lui Hagi a ratat calificarea in play-off-ul UCL si va avea un adversar dificil in play-off-ul Europa League.

Kevin Boli si Dragos Nedelcu pot fi primii jucatori care ar putea ajunge la FCSB in scurt timp. Cei doi au mai fost doriti de Becali, dar au refuzat sa mearga la echipa ros-albastra. Acum, prezenta in grupele Europa League si posibilitatea ca echipa sa joace in Champions League i-ar determina sa aleaga formatia lui Dica.

MM Stoica si Nicolae Dica vor aduce inca un fundas central, sarbul Bogdan Planic de la Vojvodina fiind in pole-position. Boli, 26 de ani, este un fundas central puternic, cotat la 1,5 milioane de euro de transfermarkt.de. Mai are un an contract cu Viitorul. Nedelcu este un mijlocas central de 20 de ani, cotat la 1,5 milioane de euro, suma pe care Becali este dispus sa o achite.

Becali a dezvaluit ca mai vrea un jucator de atac, iar solutia ar putea veni tot de la Viitorul. Patronul stelist l-a dorit cu insistenta si pe Florinel Coman, atacantul echipei lui Hagi, iar acesta ar putea ajunge la FCSB pentru o suma impresionanta, 2 milioane de euro. Singurul impediment ar fi ca jucatorul este dorit si de Benfica, formatie care ar fi dispusa sa achite 3 milioane de euro. Coman este un mijlocas ofensiv, care poate juca si ca atacant. Are 19 ani si este cotat la 1,5 milioane de euro, avand contract cu echipa lui Hagi pana in 2022.

Pentru a-i transfera pe cei trei, Becali ar trebui sa achite aproximativ 4,5 milioane de euro.

Sursa foto: sport