Gigi Becali se prezinta, din nou, in fata judecatorilor

Gigi Becali, finantatorul echipei Steaua Bucuresti, se va prezenta, marti, in fata judecatorilor din Capitala pentru a afla decizia magistratilor in cazul recursului privind decizia de contopire a pedepselor pe care latifundiarul din Pipera le-a primit in dosarele Valiza si Schimbului de terenuri cu MApN.

Gigi Becali va fi transportat de la penitenciarul Poarta Alba la Bucuresti, dar nu pentru a urmari partida de fotbal dintre echipa sa, Steaua Bucuresti si Schalke 04, ci pentru a afla decizia judecatorilor in legatura cu recursul pe care avocatii sai l-au facut in cazul deciziei contopirii pedepselor primite.

Gigi Becali are de executat o pedeapsa de 3 ani si jumatate de inchisoare dupa ce a fost condamnat in doua dosare si la care s-a adaugat un spor de sase luni.

Sursa foto: realitatea.net