Gino Iorgulescu despre derbyul Steaua – Dinamo. LPF are un nou site oficial. FOTO

Gino Iorgulescu, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a sustinut miercuri dimineata o conferinta de presa in care a vorbit despre primele meciuri din acest an, despre derby-ul dintre Steaua si Dinamo si motivul pentru care acest important joc din campionatul autohton nu se poate disputa pe stadionul National Arena.

In plus, Iorgulescu a declarat ca selectionerul Victor Piturca ar trebui sa fie inlocuit din functia pe care o ocupa. Presedintele LPF a anuntat si lansarea noului site oficial al institutiei pe care o conduce.

“Nu se joaca spectaculos in aceste prime etape, dar sper sa se imbunatateasca in viitor calitatea jocului. Pentru mine toti sunt egali, nu pot sa-mi dau cu parerea despre jucatori. Am mai vazut acuze despre blaturi. Nu au acoperire concreta. Nu are nimeni ceva palpabil, ca sa putem interveni”, a declarat presedintele LPF.

Citeste si: Drepturi televizare Liga I: Prima lovitura financiara de proportii a lui Gino Iorgulescu 

“Steaua – Dinamo este un derby de traditie. Nu conteaza valoarea celor doua echipe. Conteaza fanii, terenul, forma de moment, arbitrajele. Pentru toata lumea era mai bine daca se juca pe National Arena, dar echipa nationala are prioritate. Gazonul de acolo nu prea tine doua meciuri consecutive in trei zile. Se vrea ca la meciul Steaua-Dinamo se vrea să se faca un spectacol cu artificii sau torte, dar organele abilitate vor da acordul”, a precizat Iorgulescu.

LPF a realizat pe site-ul oficial o sectiune care scoate in evidenta comunicarea cluburilor din Liga I cu fanii.

Seful LPF considera ca antrenorul naționalei ar trebui inlocuit. “Orice echipa din grupa te poate incurca. Cat despre selectioner, s-a ajuns pana la baraj, nu s-a calificat. Eu zic sa dam sansa altcuiva. Vedem ce se intampla la Federatie, vedem ce va fi, nu eu hotarasc”, a mai adaugat acesta. 

“Am ajuns la un nivel inalt pentru perioada in care traim si incercam sa schimbam aceasta imagine prin site-ul pe care il lansam astazi. LPF va avea o abordare mai indrazneata si mai moderna in ceea ce priveste imaginea ei. Sper sa oferim cat mai multe informatii. Ma bucur ca sunt martor al acestui eveniment. Trebuie sa intelegem ca aceasta institutie nu apartine nici lui Mitica Dragomir, nici mie, este Liga fotbalului, a cluburilor si a jucatorilor”, a conchis Gino Iorgulescu.

Sursa foto: lpf.ro