Google este hotărâtă să se retragă, în premieră, dintr-o țară. Care este motivul

Google este decisă să-și retragă motorul de căutare din Australia. Motivul invocat de reprezentanții companiei este legat de o lege pe care autoritățile de la Antipozi vor să o adopte anul acesta și prin care să oblige Google să plătească producătorii de conținut, informează BBC News.

În replică, premierul australian Scott Morrison a declarat că legislativul din țara sa nu va ceda în fața unor asemenea amenințări sau unui șantaj. Dacă legea va fi adoptată, Google și Facebook vor fi obligate să negocieze cu publisherii valoarea conținutului de știri.

Directorul Google Australia, Mel Silva, a declarat într-o audiere în Senatul australian că legile erau “imposibile”. “Dacă acest proiect legislativ devine lege, nu vom avea de ales decât să retragem motorul de căutare Google din Australia”, a declarat Silva.

“Se va întâmpla la nivel mondial. O să vă retrageți din fiecare piață? Încercați să împiedicați producerea unui precedent?”, a a fost replica oferită de parlamentarii din Australia.

În prezent, Google este cel mai utilizat motor de căutare în Australia și a fost descris de guvern ca un serviciu esențial, fără concurență reală. Autoritățile australiene susțin faptul că Google câștigă utilizatori pentru că oamenii vor să citească știrile, astfel că ar trebui să plătească redacțiilor partea cuvenită pentru conținutul jurnalistic. Însă, știrile reprezintă doar 12,5% din totalul căutărilor pe Google în Australia.

Sursa foto: google