GORGHIU asigura electoratul ca PNL nu va face nicio alianta preelectorala sau postelectorala cu BASESCU sau PSD

Copresedintele PNL ALINA GORGHIU a declarat, luni, ca partidul pe care il conduce nu va face nicio alianta nici preelectorala, nici postelectorala cu TRAIAN BASESCU sau cu PSD, informeaza Agerpres.

GORGHIU a mai precizat ca apelul privind concentrarea votului pe candidatul PNL la Primaria Capitalei este adresat in principal electoratului.

“Nu neg ca avem nevoie de fiecare vot care ar putea sa fie directionat la un moment dat sau altul catre alti candidati. Fiecare partid are dreptul sa-si sustina candidatul, dar in acelasi timp se poate gandi ca votul acela se duce in defavoarea dreptei. (…) PNL are o decizie in forurile de conducere. Nu vom face nicio alianta preelectorala sau postelectorala nici cu TRAIAN BASESCU, nici cu PSD. Eu ma adresez nu in principal liderilor de partid, apelul meu este in principal facut electoratului acestor partide”, a spus GORGHIU, la Realitatea TV.

CITESTE SI: ALINA GORGHIU despre delimitarea UNPR de PSD: Un lucru salubru pentru scena politica romaneasca

In opinia sa, cine nu va vota in aceste alegeri locale PNL si candidatii Partidului National Liberal va favoriza castigarea Bucurestiului si a sectoarelor de catre PSD.

“Nu e o batalie in foarte multi, e o batalie in doi. (…) Am auzit discutii azi, ieri cum ca ne adresam unui candidat sau altuia. Nu, ne adresam electoratului celorlalte partide de pe dreapta pentru ca e important sa inteleaga (…) de ce ar trebui sa-si concentreze votul pe candidatul PNL la Primaria generala”, a precizat ALINA GORGHIU.

 Sursa foto: realitatea