GORGHIU, atac la PSD: Tandemul PONTA-DRAGNEA, unic in lume. Isi sunt prizonieri unul altuia

Copresedintele PNL ALINA GORGHIU continua atacul la PSD. Liderul liberalilor afirma ca partidul aflat la guvernare nu mai are nimic de spus romanilor, evidentiind problemele penale cu care se confrunta LIVIU DRAGNEA si VICTOR PONTA.

“Alegerile interne din PSD care vor incepe duminica vor adanci si mai mult criza profunda de identitate si viziune in care se gaseste stanga politica. Cu un premier trimis in judecata si un presedinte care nu mai stie cum sa nu se identifice cu criza guvernamentala, PSD nu mai are nimic credibil de spus Romaniei. Liviu Dragnea si Victor Ponta isi sunt prizonieri unul altuia, in cadrul unui tandem unicat in lume. Acesta este PSD in acest moment. Un partid care nu se poate reforma si care dispretuieste democratia, in toate sensurile ei. PSD nu respecta nici dreptul la vot al diasporei, nici al romanilor care nu au putut sa-si aleaga noii reprezentanti locali in cadrul alegerilor partiale, nici ai propriilor parlamentari, blocati in bancile Parlamentului la motiunea de cenzura si nici macar ai propriilor membri carora li s-a oferit o singura candidatura”, scrie GORGHIU pe Facebook.

Totodata, liderul PNL spune ca ceea ce respecta si iubeste PSD este abuzul “de ori ce tip, fie ca vorbim de suspendarea unor legi electorale, pentru a racola primari, fie de propaganda si dezinformare. Din toate acestea Romania ramane cu o mare problema de imagine externa, cu institutii nefunctionale si cu o guvernare compromisa in fata partenerilor social-economici interni”.

PNL are o dubla responsabilitate in a prelua cat mai repede cu putinta guvernarea, considera GORGHIU.

“1. Pentru a-si pune in aplicare programul, viziunea si principiile. 2. Pentru a reconstrui credibilitatea administratiei publice centrale”, conchide aceasta.

Sursa foto: realitatea