GORGHIU, despre inlocuirea lui TARICEANU: Nu o sa facem niciodata niciun compromis nici cu PSD, nici cu UNPR

Copresedintele PNL ALINA GORGHIU a declarat miercuri ca liberalii vor solicita inlocuirea presedintelui Senatului, Calin Popescu-TARICEANU, in momentul in care vor strange numarul necesar de semnaturi pentru initierea acestei proceduri, potrivit adevarul.ro.

„Nu o sa facem niciodata niciun compromis nici cu PSD, nici cu UNPR, nici cu altcineva de pe stanga, care, din punctul nostru de vedere, nu reprezinta vreun exemplu de credibilitate. Am spus ca initiem acest demers, colegii mei fac toate eforturile sa coaguleze acel numar de jumatate plus unu, pentru ca demersul sa aiba succes, pentru ca initierea procedurii nu inseamna neaparat succesul acestei proceduri. In momentul in care vom avea jumatate plus unu numarul de semnaturi din totalul Senatului atunci vom depune acest lucru. Nu am spus ca am renuntat, nici nu vom spune ca vom merge inainte, va spun ca lucram la acest demers, vom vedea ce putem sa facem“, a spus GORGHIU, la Parlament.

„Daca eram dispusi sa facem un compromis lucrurile ieseau demult, dar nu avem aceasta disponibilitate”, a adaugat GORGHIU.

Liderul senatorilor PNL, Ion Popa, a declarat ca daca parlamentarii UNPR renunta la demersul de revocare din functie a lui CALIN POPESCU TARICEANU, atunci liberalii nu au posibilitatea, din punct de vedere aritmetic, sa finalizeze acest demers, motiov pentru care asteapta o decizie a progresistilor.

„Noi am initiat demersul de strangere de semnaturi pentru demiterea lui CALIN POPESCU TARICEANU de la sefia Senatului, in conditiile in care UNPR, la Congresul pe care l-a avut recent, a lansat pe piata aceasta tema. Deci practic, noi sustinem acest demers. Am strans semnaturi, insa nu putem face acest lucru daca UNPR nu s-a decis inca (…) E nevoie de o majoritate in Senat“, a spus Popa. Senatorul UNPR Sebastian Grapa a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca progresistii nu au niciun motiv sa doreasca in acest moment schimbarea presedintelui Senatului, iar daca vor discuta, o vor face dupa alegerile locale din 5 iunie. „E o mare greseala in interpretarea punctual-efectiva a acestei declaratii. Nu avem niciun motiv sa dorim in acest moment schimbarea presedintelui Senatului. Nu se face in preajma alegerilor. Eu nu vreau sa-l victimizez pe domnul TARICEANU. Daca o vom discuta, o vom face dupa data de 5 iunie”, a afirmat Grapa.

Liderii de partid de la centru si alesii locali liberali s-au intalnit, sambata, pentru a dezbate si vota intr-un cadru extins mai multe rezolutii legate de regimul incompatibilitatilor, fonduri europene sau cote de gen.

 Sursa foto: gandul