Grecia. Cutremur de 6,1 grade pe scara Richter, produs de-a lungul coastei insulei Creta

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineață în apele Greciei, de-a lungul coastei insulei Creta, potrivit ekathimerini. Seismul a avut loc la ora 9.23 a.m., la 74 km nord-vest de orașul Hania, la o adâncime de 71 km.
 
Nu s-au înregistrat răniți și nici pagube materiale. Clădirile au fost însă evacuate, oamenii ieșind în stradă. Cutremurul a fost simțit în arhipelagul Peloponez și în Attica.
 
Citește și: ALBANIA LOVITĂ DE UN CUTREMUR PUTERNIC ÎN TOIUL NOPȚII! BILANȚUL PROVIZORIU AL SEISMULUI! VIDEO
 
Seismologul Efthymios Lekkas a precizat pentru presa locală că nu există nicio legătură între cutremurul din Grecia și cel care a lovit Albania în cursul dimineții de marți. Și directorul Institutului de Geodezie din Grecia, Akis Tselentis, a susținut că cele două seisme nu sunt corelate.
 
Sursa foto: BBC