GRECIA: Presedintele tarii a convocat alegeri parlamentare anticipate la 20 septembrie

Presedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, a semnat vineri un decret prin care convoaca alegeri parlamentare anticipate la 20 septembrie, relateaza agentia oficiala ANA, citata de Kathimerini in editia online.

Decretul care prevede dizolvarea Parlamentului precizeaza ca Legislativul se va intruni din nou la 1 octombrie.

Guvernul interimar condus de judecatoarea de la Curtea Suprema Vassiliki Thanou, prima femeie prim-ministru al Greciei, a depus tot vineri juramantul de investitura, dupa care a avut o reuniune.

CITESTE SI: COMISIA EUROPEANA sustine organizarea ALEGERILOR PARLAMENTARE ANTICIPATE in GRECIA

Thanou a declarat in cadrul reuniunii ca administratia interimara va depune eforturi pentru a organiza alegeri “impecabile”, adaugand ca pe agenda sa se afla si subiecte sensibile, precum criza refugiatilor.

Dupa demisia premierului Alexis Tsipras, presedintele Prokopis Pavlopoulos acordase unui politician conservator si unui lider de extrema-stanga sarcina formarii unui nou Guvern, in incercarea de a amana organizarea unor noi alegeri parlamentare dupa doar sapte luni.

CITESTE SI: CRIZA IN GRECIA:  Premierul ALEXIS TSIPRAS a DEMISIONAT. Urmeaza ALEGERI ANTICIPATE. UPDATE

In contextul in care cei doi premieri desemnati au esuat in aceste demersuri, Pavlopoulos i-a acordat joi sarcina formarii unui Guvern interimar judecatoarei Vassiliki Thanou, actualul presedinte al Curtii Supreme de Justitie.

Sursa foto caleaeuropeana