Grecia a anunțat că va introduce testarea tuturor persoanelor care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas. Această decizie a autorităților elene vine ca urmare a înregistrării unor cazuri de COVID-19 în rândul turiştilor de pe insula Thassos (nordul Mării Egee), relatează joi postul de radio naţional bulgar (BNR).
În Thassos, regiune frecventată de mulți turiști români, au fost consemnate şase cazuri de turişti infectaţi cu noul coronavirus. Patru dintre ei, care sunt cetăţeni sârbi, se află în prezent într-un hotel folosit ca loc de carantină. Ceilalţi doi turişti, a căror naţionalitate nu a fost precizată, dar despre care se crede că sunt bulgari, au primit permisiunea de a reveni în ţara de origine.
Acum trei zile, MAE anunța că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de infecţie cu coronavirus ce vor fi înregistrate pe parcurs.
Sursa foto: BBC