Greta Thunberg a făcut bășcălie pe seama plecării lui Donald Trump de la Casa Albă

Greta Thunberg s-a contrat în ultimii ani cu Donald Trump pe diferite teme, în special cele referitoare la mediu și schimbări climatice, iar acum activista suedeză n-a scăpat prilejul de a-l ironiza pe fostul președinte al SUA.

Greta Thunberg i-a transmis preşedintelui Trump un mesaj de adio pe Twitter, după ce acesta a părăsit Casa Albă. “Pare un bătrân foarte fericit care priveşte cu nerăbdare spre un viitor strălucitor şi minunat. O imagine foarte frumoasă!”, a scris Greta alături de o fotografie cu Donald Trump în timp ce se urca pentru ultima oară în elicopterul Marine One de pe peluza din faţa Casei Albe.

Mesajul Gretei Thunberg (18 ani) parafrazează un tweet postat de Trump în 2019, după discursul pe care Greta l-a susţinut la un summit ONU pe tema schimbărilor climatice organizat la New York.  “Pare o tânără fată foarte fericită care priveşte cu nerăbdare spre un viitor strălucitor şi minunat. O imagine foarte frumoasă!”, o ironiza, la vremea respectivă, Donald Trump pe Twitter.

Sursa foto: the guardian