GREVA de AVERTISMENT la SPITALUL FLOREASCA

La Spitalul Floreasca din Capitala nu s-au operat decat urgentele, miercuri, intre orele 8 – 10, si nu s-au facut internari. O parte din personalul medical a fost in greva de avertisment si au amenintat cu greva generala din 31 octombrie, daca nu i se rezolva revendicarile.

Cei care au intrat in greva de avertisment in aceasta dimineata la Spitalul Floreasca, cateva sute de asistenti medicali, se declara “batjocoriti de ordonante”. Acestia sunt nemultumiti de ordonanta 20 din 2016 si cer compensarea salariilor si pentru personalul tehnic si administrativ din Sanatate, plata orelor suplimentare si eliminarea diferentelor foarte mari dintre veniturile celor cu studii postliceale si celor cu studii superioare.

Sindicatul Sanitas solicita reducerea diferentelor salariale de pana la 800 de lei, intre asistentii medicali absolventi ai scolilor postliceale sanitare si cei cu studii superioare, ambele categorii avand aceeasi profesie, avand aceeasi fisa a posturilor si aceleasi atributii, dupa cum a declarat Marius Sepi, vicepresedintele Sanitas, marti, pentru News.ro. Federatia a cerut si reducerea diferentelor de salarizare de pana la 1.200 de lei, intre spitalele clinice si neclinice si trecerea asistentilor din aststenta sociala pe grila din sistemul neclinic. Se cere si introducerea in Ordonanta 20/2016 a angajatilor care lucreaza in serviciul tehnic administrativ – 23.000 de persoane, a functionarilor publici din Directiile de Sanatate Publica – 1.800 de oameni si a celor din crese si gradinite, aproximativ 1.500 de persoane.

Sursa foto: adevarul