GREVA NATIONALA in GRECIA: Transportul NAVAL si PUBLIC sunt in COLAPS

Grecii au declansat joi o greva nationala de 24 de ore care va afecta transporturile navale si cele publice, precum si activitatea administratiilor locale, pentru a contesta reformele muncii si masurile de austeritate cerute de creditorii internationali in schimbul programului de sustinere financiara.

Navele de pasageri au ramas in porturi, transporturile publice au fost perturbate, in timp ce birourile administratiilor locale au ramas inchise, transmite Reuters, citata de News.ro. Protestul a fost convocat de cele mai mari sindicate din sectorul privat si cel public, GSEE si ADEDY. “Povara pe care o purtam este de nesuportat”, se arata intr-un comunicat al GSEE.

De asemenea, angajatii si pensionarii vor porni in cursul zilei de joi intr-un mars in centrul Atenei. Prezenta la demonstratiile de strada a fost redusa de cand Grecia a convenit al treilea program de salvare, in iulie 2015, dupa negocieri dure care au dus aproape la iesirea din zona euro.

Ministrii de Finante din zona euro au anuntat luni ca reprezentantii Greciei si cei ai creditorilor trebuie sa intensifice evaluarea programului de salvare, care s-a blocat la nivelul reformelor muncii, cum ar fi liberalizarea concedierilor colective si reintroducerea negocierilor colective intre angajatori si sindicate.

Printre subiectele dificile se mai afla reformele energiei si masurile de acoperire a deficitului bugetar in 2018, cand expira programul de salvare. Premierul Alexis Tsipras spera ca acordul sa fie convenit pana la sfarsitul anului, pentru ca obligatiunile elene sa fie incluse in programul Bancii Centrale Europene (BCE) de achizitii de obligatiuni.

Acest lucru ar ajuta Grecia sa revina anul viitor pe piata financiara, pentru prima oara din 2014, si eventual sa isi reduca dependenta de imprumuturile de salvare. Atena a respins solicitarile creditelor pentru noi masuri de austeritate dincolo de 2018. Precizam ca rata somajului din Grecia era in septembrie de 23,4%.

In Parlament au fost dezbatute noi majorari de taxe si reduceri ale cheltuielilor, in bugetul pentru anul viitor, care estimeaza o crestere economica de 2,7% si un surplus al bugetului primar de 2% din PIB, excluzand serviciul datoriilor. Votul pentru adoptarea bugetului ar urma sa aiba loc sambata.

Sursa foto: kathimerini