Guvern: EDUCATIA si SANATATE vor incasa mai multi bani prin bugetul consolidat

Bugetul de stat al Ministerului Educatiei este redus cu 34 milioane lei, la a doua RECTIFICARE BUGETARA programata pentru aceasta saptamana, dar in cadrul bugetului general consolidat banii alocati in plus pentru educatie reprezinta 134,4 milioane lei, transmit reprezentantii GUVERNULUI.

Conform sursei citate de Mediafax, in cadrul bugetului Ministerului Educatiei vor fi operate o serie de modificari: un minus de1,8 milioane lei cheltuieli de personal (urmare a scaderii CAS) si un plus de 1,8 milioane transferuri catre universitati, de 3 milioane lei sume necesare modernizarii instalatiilor statiei de tratare a deseurilor radioactive (ELI), de 3 milioane lei cheltuieli cu transportul studentilor si de 10 milioane lei cheltuieli de investitii.

Citeste si: RECTIFICARE BUGETARA: GUVERNUL TAIE DIN BUGETUL PRESEDINTIEI, EDUCATIEI, CULTURII SI DA LA SERVICIILE DE INFORMATII

In acelasi timp, insa, vor fi taiate 50 milioane lei pentru proiecte cu finantare din fonduri europene nerambursabile (FEN).

EXECUTIVUL mai sustine ca tot pentru educatie vor fi alocate, prin intermediul bugetelor autoritatilor publice locale (sume defalcate din TVA), 56,82 milioane lei pentru salarii in invatamantul preuniversitar, 77,89 milioane lei pentru plata titlurilor executorii in invatamantul preuniversitar, 5,28 milioane lei pentru salarii plus plata titlurilor executorii in invatamantul special si centrele judetene de resurse si asistenta educationala, fiind majorate, cu 28,4 milioane lei, si sumele pentru invatamantul superior de stat, pentru plata titlurilor executorii.

Pentru Ministerului Sanatatii, Guvernul arata ca vor fi taiate 3,3 milioane lei la cheltuieli de personal urmare a reducerii CAS, 60 milioane lei reprezentand contributia de sanatate pentru pensionari diminuata la solicitarea ordonatorului principal de credite si 348,4 milioane lei reprezentand reducerea transferurilor de echilibrare a Fondului de sanatate, ca urmare a cresterii gradului de colectare a veniturilor acestui Fond din contributiile de asigurari sociale de sanatate, fata de nivelul estimat initial la elaborarea bugetului pe 2014.

In acelasi timp vor fi alocati 119,4 milioane lei pentru programele nationale de sanatate (HIV, oncologie, TBC), finantarea drepturilor salariale ale personalului din spitalele aflate in reteaua autoritatilor administratiei publice locale si activitatii serviciilor de ambulanta, 15 milioane lei pentru reabilitare maternitati, 3,84 milioane lei pentru masuri prevenire EBOLA, 8,9 milioane lei pentru finantarea centrelor de permanenta si 0,75 milioane lei pentru cheltuieli de capital.

In Fondul national unic de asigurari de sanatate vor fi alocati 7,3 milioane lei pentru cheltuieli de personal si vor fi taiati 12,3 milioane lei pentru bunuri si servicii, urmare a executiei bugetare, 29 milioane lei pentru FEN-uri, la solicitarea ordonatorului principal de creditare, ca urmare a EXECUTIEI BUGETARE de doar 41,8%, 10,1 milioane lei pentru investitii, ca urmare a executiei care prezinta 0 lei cheltuiti din 25 milioane lei alocati.

GUVERNUL sustine ca toate primariile vor primi bani, “indiferent de culoarea politica”.

Conform proiectului celei de-a doua rectificari din acest an, bugetele Ministerelor Muncii, Administratiei Publice, Apararii, Justitiei, de Interne si Externe vor fi majorate, iar taieri de fonduri din cheltuielile bugetului de stat vor fi operate la Sanatate, Agricultura, Transport, Mediu.

Citeste si: PRIMARII PRIMESC PRIN RECTIFICAREA BUGETARA PESTE DOUA MILIARDE DE LEI

Alocarile distribuite Presedintiei, Camerei Deputatilor, Academiei si ministerelor Educatiei, Culturii, Tineretului si Sportului din bugetul de stat vor fi de asemenea reduse, de fonduri suplimentare urmand sa beneficieze serviciile de informatii, Senatul, Avocatul Poporului.

Primarii vor primi de alegeri, la a doua RECTIFICARE, peste 1,16 miliarde lei, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, la care se adauga inca 1 miliard lei prin Programul National de Dezvoltare Locala si circa 100 de milioane lei pentru investitii in camine culturale si sali de sport, prin taierea cofinantarii fondurilor UE.