Guvernul a pregatit un proiect de lege ce-l poate scapa pe DAN VOICULESCU

DECIZIE DAN VOICULESCU: Aseara am mancat varza cu carnati si m-am uitat la Gadea. De dormit am dormit bine

GUVERNUL a pregatit un proiect de lege, ajuns deja pe masa SENATULUI,  care contrazice o hotarare a Curtii Constitutionale. Propunerile Executivului favorizeaza mai multe persoane publice cercetate, inclusiv pe DAN VOICULESCU.

La inceputul lunii mai, Curtea Constitutionala a decis ca in cazul dosarelor aflate pe rolul instantelor inainte de februarie 2014, cand a intrat in vigoare noul Cod Penal, utilizeaza asa-zisul principiu de aplicare globala a legii penale favorabile. Mai exact, daca dosarele au fost initiate sub incidenta vechiului Cod Penal, dar ele nu s-au finalizat cu o condamnare definitiva pana la intrarea in vigoare a noului Cod, atunci judecatorii trebuie sa aplice fie noul, fie vechiul Cod, dupa ce decid care este mai favorabil pentru cel cercetat, dar in mod global.

 Pana la decizia Curtii Constitutionale, existau doua tendinte: fie aplicare globala, adica alegerea unuia dintre Coduri, mai favorabil in speta respectiva, fie alegerea dispozitiilor favorabile din fiecare Cod, pentru fiecare situatie in parte.

Citeste si: Stan Mustata a cerut CSM sa-i admita pensionarea

Totul porneste de la articolul 5 din noul Cod Penal, care prevede, la alineatul 1, ca, in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.

Judecatorii interpretau diferit acest articol. Curtea Constitutionala a facut lumina pe data de 6 mai, cand a decis ca singura aplicare constitutionala este cea globala, pentru ca varianta cealalta ar discrimina pozitiv infractorii.

Cu toate acestea, pe ordinea de zi a Comisiei juridice a Senatului Romaniei se afla un proiect de lege propus de Guvern care indica exact varianta inversa.

Citeste si: Dosarul lui DAN VOICULESCU a fost amanat din nou

„In aplicarea prevederilor art. 5 din Codul Penal, se stabilesc si se aplica, pentru fiecare institutie de drept penal autonoma, dispozitiile favorabile din legile succesive”, propune Guvernul in documentul aflat in dezbatere la Camera Superioara a Parlamentului.

Proiectul care include si aceasta propunere a fost inregistrat la Senat pe 17 februarie 2014, cu mult inainte de decizia Curtii Constitutionale. Se ridica insa intrebarea de ce nu a fost el retras dupa data de 6 mai, cand Curtea a emis hotararea.

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Mirel Palada, nu a putut fi ieri contactat pentru un punct de vedere. Explicatiile au venit de la senatorul Ion Chelaru, membru al Comisiei juridice a Senatului, for care a dezbatut ieri proiectul respectiv.

„Proiectul nu se refera numai la textul care tangent este declarat neconstitutional, include multe altele. Guvernul a solicitat in Biroul Permanent accelerarea finalizarii raportului si intrarea cu el in plen, in acelasi timp Comisia juridica constatand ca CSM-ul, Ministerul Justitiei si o parte din parlamentari au facut foarte multe amendamente, au apreciat ca termenul de 45 de zile stabilit de Constitutie pentru aceste proiecte nu este suficient si au cerut prelungirea acestuia de la 45 de zile la 60”, a explicat Chelaru. Intrebat ce se va intampla cu articolul care contrazice o decizie a Curtii Constitutionale, Chelaru a explicat ca Guvernul nu ar fi putut sa retraga proiectul pentru ca procedura parlamentara se afla in derulare. „Articolele neconstitutionale sau care aduc atingere vor fi respinse si proiectul merge mai departe fara”, a promis senatorul.

Ceea ce propune Guvernul – alegerea acelor dispozitii, din cele doua Coduri, care sunt cele mai favorabile inculpatilor – ar duce la discriminare. Acest aspect a fost explicat de Livia Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intr-un interviu acordat ziarului gandul.info.

„Nu ne este permis sa cream aceasta «lex tertia», adica infractorul sa beneficieze de o discriminare pozitiva prin combinarea dispozitiilor legale din cele doua Coduri. (…) Eu nu pot sa fac aceasta combinare, sa aleg din legea asta ce iti este mai favorabil, din cealalta tot asa pentru ca vorbesc de o singura institutie. Asta ar fi dus la situatii discriminatorii intre inculpati”, a declarat  judecatoarea.

Unul dintre dosarele incepute sub incidenta vechiului Cod Penal care va fi finalizat sub incidenta noului Cod Penal este cel al lui Dan Voiculescu.