Guvernul adoptă ordonanța de urgență privind reducerea TVA de la 9 la 5% pentru produsele tradiționale! Anunțul premierului

Executivul ar putea adopta, în ședința de marți, o ordonanță de urgență care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate și reducerea cotei de TVA de la 9 la 5% pentru produsele alimentare montane, bio și tradiționale, au declarat surse guvernamentale citate de Mediafax.
 
Update: Premierul Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul va reduce TVA de la 9% la 5% pentru produsele tradiționale. ”În ultimele zile am avut întâlniri în teritoriu, cu autorități locale, oameni de afaceri, fermieri, salariați. Am discutat cu oamenii despre realizările Guvernului PSD-ALDE. Am văzut stadiul implicării proiectelor din fonduri guvernamentale și europene. În același timp am discutat cu oamenii despre așteptările lor.

Noi ținem cont de preocupările oamenilor și în acest sens vom face toate eforturile ca programele pe care liderii locali le-au promis cetățenilor să se transforme în realitate. Anul 2019 va fi anul investițiilor, iar importanța acordată acestei politici se vede în teren. Mă bucur să anunț că în cursul acestei dimineți, Eugen Teodorovici a semnat contractul de finanțare a proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Dolj.

Avem în vedere creșterea accesului românilor la produse sănătoase, de înaltă calitate. Vom reduce TVA de la 9% la 5% pentru livrarea acestor categorii de alimente, respectiv produse ecologice, tradiționale, autorizate de ministerul Agriculturii”, a declarat premierul Dăncilă.

Știre inițială

Referitor la subiect, premierul Viorica Dăncilă a anunțat, sâmbătă la Satu Mare, că în scurt timp speră ca Guvernul să adopte reducerea TVA de la 9 la 5% pentru produsele bio și cele tradiționale. 
Ministerul Finanțelor Publice a pus, miercurea trecută, în dezbatere pe site-ul instituției, ordonanța de urgență care prevede scăderea TVA la alimente și care reglementează plata contribuțiilor de sănătate. Potrivit proiectului inițiat de MFP, o primă măsură privește eliminarea inechităților rezultate din aplicarea prevederilor legale în urma cărora persoanele fizice sunt obligate la plata unei contribuții de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, cu toate că veniturile realizate se situează sub acest nivel. 
 
O a doua măsură privește modificarea termenului de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate şi a termenului de plată anticipată a acestei contribuții, având în vedere volumul semnificativ de decizii de impunere pentru stabilirea contribuției aferente perioadei 2014 – 2017, care nu au fost comunicate contribuabililor până la data de 15 martie 2019, cu consecința punerii contribuabililor în imposibilitatea de a beneficia de acordarea bonificației, independent de voința acestora, în condițiile în care OUG nr. 89/2018 condiționează acordarea bonificației de plata contribuției până la 31 martie 2019. Pentru plata cu anticipație a acestor sume, proiectul prevede acordarea unei bonificații de 10%, dacă sunt plătite integral în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. 
 
De asemenea, actul normativ propune ca pentru sumele de plată stabilite prin deciziile de impunere anuale, emise și comunicate de organul fiscal competent după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru definitivarea contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, pentru perioada 2014 – 2017, termenul de plată să fie de 120 de zile de la data comunicării deciziei de impunere. 
 
În ceea ce privește TVA, OUG propune reducerea cotei de TVA de la 9% la 5% pentru livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, bio, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 
 
Executivul va discuta despre o informare privind stadiul pregătirilor pentru europarlamentarele din 26 mai în ședința de marți, potrivit ordinii de zi, și despre o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, precum şi pentru referendumul naţional din data de 26 mai 2019- 13 mai 2019. 
 
Sursa foto: adevarul