Guvernul din Ungaria ”șantajează” maghiarii din România!

Guvernul de la Budapesta pune presiune pe maghiarii din România și promite finanțări importante pentru Transilvania. Iar condiția este ca, la alegerile locale din 27 septembrie, UDMR să câștige voturi multe în această zonă.

Prin intermediul unui mesaj video publicat miercuri, pe pagina sa de Facebook dar și pe cea a Uniunii, vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, îi încurajează pe maghiarii din Transilvania ca la alegerile locale care vor avea loc în România să voteze candidaţii UDMR.

Cooperarea dintre UDMR şi Guvernul Ungariei are rezultate numeroase, a spus vicepremierul. Dintre acestea, Semjén a menţionat înfiinţarea Universităţii „Sapientia”, construirea unor grădiniţe, sprijinul financiar acordat proiectelor culturale şi de altă natură, respectiv programul de dezvoltare economică. Fără sprijinul UDMR şi fără cadrul pe care Uniunea l-a oferit, aceste lucruri nu ar fi fost posibile, a adăugat vicepremierul. În opinia sa, partidele româneşti încearcă să obţină voturile maghiarilor, dar nu îi interesează comunitatea maghiară.

“Am avut ocazia să vedem că, în cele din urmă, în Transilvania, singura organizaţie care este capabilă să apere maghiarii şi să reprezinte interesele acestora, este UDMR. Ceea ce pot să vă spun, este următorul lucru: dacă aş avea cetăţenie română – după mama mea – aş vota candidaţii UDMR. Asta vă rog şi pe dumneavoastră: să sprijiniţi candidaţii UDMR”, spune vicepremierul ungar Zsolt Semjén.

Sursa foto: maszol