Helen McCrory, cunoscută din „Peaky Blinders” şi „Harry Potter”, a murit la numai 52 de ani

Helen McCrory, actrița engleză cunoscută din serialul „Peaky Blinders”, „Harry Potter”, ”Skyfall” și alte filme de succes a murit la vârsta de 52 de ani, a anunţat soţul ei, actorul Damian Lewis.

„Cu inima frântă anunţ că, după ce a luptat eroic cu cancerul, frumoasa şi minunata femeie care este Helen McCrory a murit, liniştită, acasă, înconjurată de un val de iubire din partea familiei şi prietenilor. A murit aşa cum a trăit. Fără teamă”, a scris Lewis într-un mesaj pe Twitter.

Născută la Londra, pe 17 august 1968, Helen McCrory şi-a început cariera în teatru. A jucat cu Royal Shakespeare Company şi Almeida Theatre, dar şi la Donmar Warehouse, în regia unora ca Roger Michel şi Sam Mendes. Pe marile ecrane a putut fi văzută, între altele, în „Casanova”, „The Queen”, „Becoming Jane”, „Flashbacks of a Fool”, „Hugo” şi „Skyfall”.

Sursa foto: BBC