HOLLANDE considera ca este VITAL ca Europa sa continue sa primeasca REFUGIATI

Presedintele francez Francois Hollande a apreciat luni ca este ‘vital’ ca Uniunea Europeana sa continue politica de primire a refugiatilor din Siria si Irak, respingand astfel apelul lansat de extrema dreapta ca Franta sa-si inchida granitele pentru migranti, ca masura de prevenire a unor atacuri teroriste de genul celor care au avut loc vineri seara la Paris.

‘Locuitorii acestor tari (Siria, Irak), mai ales cei aflati in teritoriile controlate de Daesh (gruparea Statul Islamic), sunt martirizati si fug. Ei sunt victimele aceluiasi sistem terorist’, a argumentat seful statului francez, citat de AFP. ‘Iata de ce este vital ca Europa sa-i primeasca cu demnitate pe cei care au drept de azil, dar si sa-i repatrieze pe cei care nu au acest drept’, a mai spus Hollande intr-un discurs rostit in fata parlamentului francez, la trei zile dupa atentatele soldate cu 129 de morti si 352 de raniti. Se stie in prezent ca cinci dintre cei sapte teroristi kamikaze au avut legaturi cu jihadistii din Siria si se pare ca unul dintre acesti cinci a ajuns in Europa odata cu valul de migranti. 

CITESTE SI: HOLLANDE anunta o INTALNIRE cu OBAMA si PUTIN pentru UNIFICAREA FORTELOR impotriva STATULUI ISLAMIC

In opinia liderului de la Elysee, solutia prevenirii unor astfel de atentate sta in imbunatatirea controlului la frontierele externe ale Uniunii Europene. ‘Daca Europa nu-si controleaza frontierele externe, in acest caz — si o vedem astazi sub ochii nostri — ne vom intoarce la frontierele nationale. (…) Acesta ar insemna destramarea Uniunii Europene’, considera de asemenea presedintele francez. 

Dupa ce atentatele de la Paris au readus in discutie riscurile de securitate pe care le implica sosirea sutelor de mii de migranti musulmani in Europa, politicienii care sustin primirea acestora au cautat la randul lor argumente in favoarea continuarii acestei politici. Astfel, guvernul german, criticat adesea pentru politica usilor deschise fata de migrantii extracomunitari, a cerut sa nu se faca asocieri intre atentatele de la Paris si prezenta refugiatilor, un purtator de cuvant al Ministerului german de Interne, citat de agentia EFE, sugerand ca unii dintre cei care fac astfel de asocieri sunt ‘agitatori’ ce profita de situatie pentru a-si atinge scopurile. 

CITESTE SI: HOLLANDE: FRANTA SE AFLA IN RAZBOI CU JIHADISTII

Si presedintele american Barack Obama a cerut sa nu se faca ‘o legatura intre problema refugiatilor si cea a terorismului’, considerand la randul sau ca ‘oamenii care fug din Siria sunt cei care sufera cel mai mult din cauza terorismului’. 

Sursa foto: globalresearch