Horia Georgescu, directorul ANI, a fost primit la Casa Alba

Horia Georgescu, directorul Agentiei Nationale de Integritate (ANI), a efectuat o vizita oficiala la Washington, in perioada 17-21 noiembrie, acesta fiind primit la Casa Alba de mai multi oficiali si avand intalniri cu reprezentanti de varf ai unor institutii din Statele Unite pe teme de combatere a coruptiei, inclusiv a conflictului de interese, se arata intr-un comunicat remis presei de ANI.

Horia Georgescu a fost primit de Directorul Afacerilor pentru Europa Centrala si de Est din cadrul National Security Staff – Executive Office of the President (fostul Consiliu National de Securitate al Statelor Unite), precum si la Departamentul de Stat al Statelor Unite de catre Directorul Biroului de Afaceri pentru Sudul si Centrul Europei (Office of South Central European Affairs), adjunct ad-interim al asistentului Secretarului de stat pentru Europa Centrala si de Est.

“Cu ocazia celor doua intrevederi, au fost abordate o serie de teme generale si specifice referitoare la progresele si rezultatele Agentiei Nationale de Integritate, statul de drept, reforma in domeniul justitiei, precum si despre provocarile aflate in fata Agentiei si realizarea obiectivelor sale. Un accent special in cadrul discutiilor a fost pus pe stabilitatea legislativa si mentinerea cadrului institutional”, se arata in comunicatul citat.

“Scopul acestor intalniri a constat in schimbul de experienta cu reprezentantii institutiilor mentionate pe teme privind metodele eficiente de prevenire si combatare a conflictelor de interese sau a averilor nejustificate, investigatii financiare si analiza a datelor, instrumente informatice cu scopul prevenirii si combaterii coruptiei, cooperare internationala si pregatire profesionala”, se mai arata in comunicatul citat.

Sursa foto: ghimpele.ro