Ialomița. O femeie și-a omorât concubinul și i-a dat foc într-un butoi

Scene incredibile au avut loc în Manasia, Ialomița. O femeie și-a omorât fără milă concubinul și i-a dat foc într-un butoi. Surse judiciare au explicat faptul că femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice. După ce și-ar fi înjunghiat concubinul, un bărbat de aproximativ 50 de ani, aceasta i-ar fi acoperit trupul cu o pătură și i-ar fi dat foc într-un butoi, scrie independentonline.ro.

La fața locului se află procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, dar și polițiștii. Organele judiciare au deschis o amplă anchetă pentru a verifica în amănunt împrejurările în care a fost comisă fapta. Trupul victimei urmează să fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necorpsiei. 

Cel mai probabil, suspecta va fi reținută pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Sursa foto: captura video